Emoționată peste măsură, artista a recunoscut că de fiecare dată când începe să cânte piesa sau vorbește despre ea, începe să plângă. De asemenea, Lidia Buble și-a amintit că și cel care a montat piesa a făcut-o în lacrimi, gândindu-se la cea care i-a dat viață.
„Sunt foarte copleșită. M-am emoționat. De fiecare dată când ascult și cânt această piesă mă emoționez foarte puternic pentru că este pentru mama mea, este scrisă pentru mama, este ceva absolut divin”, a spus Lidia, printre lacrimi.
Citește și: E oficial! Simona Halep a redevenit numărul 1 în lume. Veștile bune se țin lanț pentru româncă
Melodia este scrisă pentru mama ei
„E foarte greu să cântăm această melodie live, de aia am prezentat doar videoclipul”, i-a sărit imediat în ajutor, Răzvan Simion.
„Nu ți se pare că formularea asta sună cam ciudat? Să cântăm…?”, l-a întrepat Dani Oțil. Iubitul Lidiei s-a apărat imediat: „Să știi că pe corul ăla mă aud și eu!”.
„Să știți că unul dintre versuri este scris de Răzvan: Am ochii uscați de dor. (…) Cu această piesă am vrut să trag un semnal de alarmă! O să mă dau exemplu pe mine. Mi se întâmplă să mă sune mami când sunt pe drum, când sunt pe la concerte sau la studio și mereu îi resping. Piesa asta m-a pus pe gânduri și mi-a dat de gândit că niciodată nu știi dacă mai primești un al doilea telefon”, a declarat artista, reușind cu greu să-și rețină lacrimile.
„Dacă mai ai ceva de completat, Răzvan, te rog, să mă ajuți…Eu sunt foarte emoționată! Piesa este scrisă despre mine și viața mea. Sunt sigură că mulți oameni se vor regăsi în această poveste. Dani, trebuie să îmi promiți că după ce se termină emisiunea o vei suna pe mama ta, care sigur se uită la emisiune”, a explicat emoționată Lidia Buble.
De asemenea, Răzvan a precizat că și băieții de la montaj au plâns când au auzit piesa. „Ionuț Trandafir monta și plângea. În timp ce monta scenele astea, care sunt ușor răscolitoare, îl suna mama lui”, a spus Răzvan, precizând că e greu să asculți melodia asta, mai ales dacă te simți vinovat că nu ți-ai sunat mama.
Citește și: