În timp ce organiza un parastas pentru rudele sale decedate, a fost jefuit chiar în cimitir, într-un moment de neatenție. Geanta lui de firmă, în care avea bani și alte lucruri de valoare, a dispărut. A urmat plângerea la poliție, dar și un gust amar.

CANCAN a stat de vorbă cu fostul prezentator TV, care a povestit cum a fost posibil așa ceva. Perioada în România începuse tare frumos, cu o reîntâlnire cu fostele colege și cu surpriza de a vedea orașul natal, Piteștiul, mai frumos ca niciodată, dar, din păcate, s-a sfârșit prost.

”Ultima oară am fost în România chiar de Revelion. Am fost la Pitești, la niște prieteni. Anul acesta am luat decizia de a sărbători trecerea dintre ani în orașul în care eu am crescut, și mai mult decât atât, prima mea iubire din liceu, Roxana, și soțul ei, au un restaurant, și au venit să sărbătorim împreună. Și acolo, grupul nostru de 6 s-a extins la aproape 40 de oameni, pentru că am hotărât să chemăm și fostele noastre colege de liceu.

Și uite așa a fost un fel de revedere anilor de liceu, la cumpăna dintre 2024 și 2025. Am stat o săptămână, ne-am întors la începutul lui ianuarie acasă, în Kent, satul în care stăm.

Ce m-a impresionat? Cu câtă grijă și ce frumos a fost decorat Piteștiul, târgul de Crăciun, luminile, micile detalii… Nu neapărat numai în centru. Avea orașul un aer special. Nu îmi aduc aminte să fi văzut Piteștiul așa de frumos cum l-am văzut anul ăsta de Revelion.

Un gust amar ne-a lăsat un eveniment nu dramatic, dar trist. Pe 30 decembrie, cum fac în fiecare an, mă duc să le fac un parastas alor mei. Bunicii, mătușa și mama sunt îngropați în același cavou și, de fiecare dată când ajung acasă mă opresc să stau de vorbă cu ei.

Ne-am dus toți 4, am făcut curățenie, serviciu religios, și ne pregăteam să împărțim, așa cum cere traidția, pachetele în cimitir. M-a întors cu spatele la locul în care mi-am lăsat geanta, preț de câteva secunde, și geanta a dispărut”, a povestit el amărât.

”Mi-au fost furați banii, un portofel de firmă, camera foto, un telefon și o pereche de ochelari.

Ne-am apucat s-o căutăm și am găsit geanta aruncată pe o piatră de mormânt. Măcar cel care a luat-o mi-a lăsat cărțile de credit… și geanta, care era și ea de firmă.

Eu încerc să rămân pozitiv și am zis că dacă ai ajuns să furi din cimitir, înseamnă că ai probleme serioase.

M-a impresionat, însă, viteza de reacție a Poliției. M-am dus să raportez furtul, și nu pentru că voiam să le recuperez, dar era necesar pentru asigurarea pe care o aveam. Polițiștii tineri, era ultima zi a anului, au acționat foarte repede și profesional. Au luat amprente… Intenția lor bună a existat, dar nu am mai fost contactat de către Poliția din Pitești”, a mai povestit fostul om de televiziune.

Leonard Miron, de nerecunoscut la 55 de ani! E complet schimbat și foarte slab: „Stomacul meu este acum cât o minge de tenis!”

De fapt cu ce se ocupă Leonard Miron?

O privire aruncată pe conturile de socializare ale lui Leonard Miron ni-l arată mereu luând parte la petreceri, pe ambarcațiuni de lux, mereu în croaziere. Dar cu se ocupă acum, la 14 ani de plecarea din România, Leonard Miron?

În mod interesant, actualul job al acestuia are legătură, măcar din când în când, cu România, căreia îi aduce un serviciu și un omagiu așa cum știe și poate. Chiar e admirabil ce face!

De aproape 14 ani lucrez ca director de croaziere. Am lucrat pe ocean, acum lucrez pe croaziere pe râuri, de 11 ani lucrez la cel mai puternic operator de croziere fluviale, o companie norvegiană, Viking, care are pasageri americani, canadieni, din Marea Britanie și Australia.

Acum câțiva ani, cei de la Viking mi-au cerut o nouă idee de itinerariu. Și mă gâdeam ca ar fi interesant pentru pasagerii noștri să exploreze mai mult din partea asta de Europa de est a Dunării, și așa s-a pus un itinerariu care se denumește Capitalele Europei de Est – se pleacă din Viena si se ajunge în Constanța – și invers.

Este croaziera care îmi rămâne în suflet de fiecare dată când o fac. Din martie o voi face din nou, croaziera asta este aproape de sufletul meu din multe motive, dar voi spune doar două: emoția pe care o am când navigăm în zona Porților de Fier, pentru că pot să le povestesc despre istoria României, începând cu dacii, cu romanii, cu Traian, cu Decebal, istoria sculpturii de la Porțile de Fier.

Pot să le povestesc despre ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în decembrie 1989, pentru că ghizii pe care îi am în București sunt toți tineri, au învățat lucrurile astea din cărțile de istorie, din filme. Eu aveam 20 de ani în 1989, am fugit de la Pitești și am venit în București, la Spitalul Municipal. Și mi se pare foarte important pentru pasagerii iubitori de limba engleză să afle despre lucrurile astea, nu doar lucrurile rele care se spun despre România.

Al doilea moment care este emoționant, dar la nivel personal, este când navigăm pe canalul Dunăre – Marea Neagră. Pentru că oricât de blamată ar fi bucățica asta de apă, toată lumea vorbește despre Ceaușescu, și despre canal că ar fi o creație a lui.

Puțini își aduc aminte de multele vieți care s-au pierdut în anii 50, când s-a început construcția canalului, și eu le povestesc foarte mult în momentul în care navigăm, într-un comentariu de punte, cum s-a construit canalul, care a fost intenția lui, și trecem prin fața locurilor în care au fost lagărele de muncă.

Le spun povestea, care e de fapt realitate, că bunicul meu și fratele lui au fost deportați ca prizonieri politici la canal. Numai bunicul s-a întors, fratele lui a murit, nu știm unde, nu știm când. Povestea asta este emoționantă nu doar pentru mine, ci și pentru pasageri”, a mai declarat Leonard Miron pentru sursa citată.

Leonard Miron, în serviciul Reginei Angliei! A pus mâna pe un job în slujba guvernului britanic!

”Am învățat în pandemie că dacă stau prea mult cu Miguel, față în față, respirând același aer…”

Întrebat cum reușește să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală, el fiind într-un cuplu de peste 20 de ani cu Miguel, fostul prezentator TV a răspuns cu umor.

”De când lucrez pe vase croazieră este un pic mai dificil, dar nu e mare diferență. Și când eram însoțitor de bord eram mult timp plecat. Când lucram pe ocean plecam câte trei luni pe vas, două luni acasă, sau o lună. Din momentul în care m-am mutat pe râuri este puțin mai ușor, pentru că programul variză de la 3 săptămâni la 4 săptămâni pe vas, și același timp îl stai acasă. Asta e bine.

Am învățat în pandemie că dacă stau prea mult cu Miguel, față în față, respirând același aer, începem să realizăm ce nu ne place unul la celălalt (n.r. râde). Dar așa, având pauze, putem să respirăm, putem să avem spațiul nostru.

Îmi place stilul acesta de lucru, pentru că cele patru săptămâni petrecute acasă putem să stăm împreună, să ne bucurăm de timpul nostru, putem să ne organizăm și vacanțe. Este mai dificil în perioada de extrasezon, când sunt acasă, și încerc să mă implic în munca de voluntariat foarte mult în comitatul în care trăiesc”, a mai spus Leonard Miron, care e clar că e cât se poate de adaptat la viața în Marea Britanie.

leonard miron si miguelSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Leonard Miron, despre partenerul său: ”Acasă este unde este Miguel„

Prin prisma jobului, a văzut mare parte din lume. Există vreun loc în care s-ar muta și știe că acolo s-ar simți acasă?

”Nu am un loc preferat din tot ce am văzut. Toate îmi plac! Sunt locuri cum ar fi India, Thailanda, Indonezia, pe care le-am vizitat, dar nu m-aș mai reîntoarce.

Așa cum sunt locuri cu adevărat speciale, și mă refer la Chile și Argentina, mă refer în general la America de Sud, locuri în care m-aș întoarce de fiecare dată.

Nu mi-ar plăcea să trăiesc în altă parte decât unde trăiesc acum.

Până s-a prăpădit mama, și anul acesta se fac 10 ani, întotdeauna spuneam: mă duc acasă, sun acasă, trimti bani acasă. Totul legat de Pitești, de România, era acasă. Din momentul în care ea nu a mai fost e doar: mă duc în România, sun în România, trimit bani în România. Nu mai există asocierea cu sentimentul de acasă.

Am prieteni dragi la București și Pitești. Când sunt cu ei mă simt ca acasă, dar nu pot să spun că mă trezesc în mijlocul nopții și plâng că vreau înapoi. Când sunt în România mi-e dor să mă întorc în Anglia.

Acasă este unde este Miguel. Sentimentul ăsta dispare când mă întorc în România și dau piept cu răutatea, cu micimea, cu indolența, cu ignoranța, care încă există, se manifestă. Din păcate, dor de casă nu mai există!”, a încheiat cu amărăciune Leonard Miron.

Leonard Miron și iubitul lui au împlinit 22 de ani de relație. Ce decizie radicală au luat cei doi în ziua în care niciunul nu și-a amintit de aniversare

Leonard Miron i-a făcut cunoștință iubitului său cu fosta parteneră: „Am rămas foarte buni prieteni”

Ce cadou prețios i-a oferit Leonard Miron iubitului lui, de ziua de naștere: „Omul ăsta merită!”

Vezi și Leonard Miron, amintiri dureroase din primii ani de viață. Mama lui a pierdut o sarcină din cauza bătăilor încasate: ”L-am mai văzut când aveam 18-19 ani”

Cum a reacționat mama lui Leonard Miron când a aflat că fiul ei e gay?

Cu ce boală se confruntă Leonard Miron, după ce a suferit de cancer. S-a mutat cu iubitul, ca să îl ajute

Citește și:

La 35 de ani, Ramona Olaru este o femeie divorțată! Detalii despre fostul soț: ,,Cred că a fost cel mai ok bărbat din viaţa mea”

Daciana Sârbu, singura reacție după ce s-a aflat despre divorțul ei de Victor Ponta. Cum arată unicul lor copil biologic, Irina