“Mă uit la Klara şi la Karin. Sunt însemnate în frunte. La fel ca mine!

Ne-am născut cu un semn în frunte – hemangiom în forma literei V (litera este perfect aleasă – doar ne cheamă Varga). La mine s-a estompat destul de mult în timp şi se observă când nu am machiaj şi trec prin diferite stări emoţionale. La fete este mult mai vizibil şi sunt întrebată de multe ori: ce au în frunte? Chiar şi alţi copii mă întreabă ce au fetele în frunte.

Pentru că nu este o formă complicate, care să necesite tratament sau o intervenţie chirurgicală, nu mi-am pus problema să fac ceva ca să îndepărtăm acest hemangiom din considerente de estetică. Nu mi se pare că suntem mai puţin frumoase pentru cei pentru care contăm, dacă avem un V în frunte”, scrie Lavinia Petrea pe blog.

impreuna cu toti trei copiii

”Aş putea să spun: Off, fetele mele au luat de la mine ce era mai rău (din punct de vedere fizic), semnul din frunte! Aşa cum mai glumim noi, parinţii, uneori, pe seama lucrurilor moştenite de copiii nostri. Dar nu am să o fac niciodată!

Când eram mică mă ruşinam din cauza semnului din frunte şi nu ridicam capul din pământ. Acum mă iubesc aşa cum sunt şi ştiu că fetele mele nu se vor simţi mai puţin frumoase pentru că sunt diferite”.

Și băiețelul ei, Mathias, are o particularitate, fiind la fel de special ca și surorile sale. ”Mathias are un singur pliu palmar la o mână şi alte câteva particularităţi fizice”, a mai scris Lavinia pe blog.

Prezentatoarea de la Pro TV e căsătorită cu procurorul Romulus Varga, de care recunoaște că s-a îndrăgostit de la prima vedere.

Vezi și Ce mai face și cum mai arată acum Raluca Lăzăruț, care a părăsit România pentru un bărbat. Fosta prezentatoare TV e schimbată | GALERIE FOTO

Citește și: