Lavinia Petrea a împlinit 40 de ani pe 10 iulie și, până la vârsta aceasta, putem spune că a bifat cele mai frumoase realizări. Are o familie superbă, cu trei copii, un soț care o adoră și o carieră stabilă, la PRO TV, unde lucrează de aproape 20 de ani. De ziua ei, prezentatoarea știrilor matinale a scris un mesaj pe Instagram, dar a publicat și câteva poze rare cu familia ei.

Lavinia Petrea a împlinit 40 de ani

„Azi, 40! Chiar nu știu ce să spun despre această vârstă! Trebuie să mă obișnuiesc cu gândul și revin cu impresii. Pot însă să spun că mă simt iubită, fericită, norocoasă și nu aș vrea să schimb nimic. Îmi doresc doar să fim sănătoși! Viața a fost atât de bună cu mine! Mulțumesc din suflet pentru toate urările și gândurile! Vă doresc să se întoarcă la voi tot binele și frumosul din gândurile voastre catre mine!”, a scris Lavinia Petrea. Ea a publicat și 3 fotografii superbe, una cu cei trei copii Mathias (7 ani), Klara (5 ani) și Karin (3 ani), una cu ea, la malul mării, și una cu soțul ei, Romulus Varga.

lavinia-petrea-nunta2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Cine este soțul Laviniei Petrea

Lavinia Petrea și Romulus Varga au împlinit 8 ani de căsnicie, iar povestea lor de dragoste a fost binecuvântată cu trei copii superbi. Lavinia nu și-a expus foarte mult relația, mai ales că partenerul ei are o meserie care impune discreție. Romulus Varga este cu 6 ani mai mare decât Lavinia și este procuror în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General. Magistratul a instrumentat unele dintre cele mai importante și mediatizate dosare, printre care cel al dispariției Elodiei Ghinescu sau ”Hexi Pharma”, dosarul dezinfectanților diluați. În cazul Elodia Ghinescu, Romulus Varga a obținut condamnarea soțului acesteia, polițistul Cristian Cioacă, la 21 de ani de închisoare.

În urmă cu doi ani, Lavinia Petrea a scris pe blog câteva rândur despre nunta ei și a publicat imagini cu ea mireasă. „Alături de zilele în care ni s-au născut cei trei copii, ziua în care ne-am căsătorit religios, este cea în care m-am simțit cea mai fericită. Și a fost exact așa cum mi-am dorit. Despre mine și despre El. Despre noi, doi oameni fericiți și recunoscători că s-au găsit și împărtășesc asta și cu cei pe care îi prețuiesc”.

Într-un interviu pentru okmagazine.ro, Lavinia Petrea a vorbit la superlativ despre soțul ei: „Pentru mine este perfect”. Întrebată dacă îl știa datorită cazurilor celebre de care s-a ocupat, Lavinia a răspuns: „Îi știam numele, dar nu știam și cum arată. Am fost foarte surprinsă atunci când ne-am cunoscut și am constat că e tânăr și frumos. (râde). Îmi imaginam că are mult mai mulți ani și umblă într-un costum bătrânicios. Nici nu știu de ce”.

Citește și: Interviu EXCLUSIV Lavinia Petrea: ”Cel mai îndrăzneț lucru de până acum a fost să fac trei copii unul după celălalt!”

Citește și: Lavinia Petrea: „Copiii mă întreabă ce au fetele în frunte. Nu este o formă complicată”