Christina Aguilera nu a obținut trofeul Cerbului de Aur și nici măcar aprecierile juraților, își amintește Laurențiu Cazan.

Laurențiu Cazan susține că a fost printre puținii care și-au dat seama de potențialul celei care a ajuns mai târziu o vedetă internațională. Compozitorul își amintește că artista avea 17 ani când a participat la Festivalul de la Brașov și că făcea multă improvizație, fapt care i-a făcut pe jurați să nu-i acorde niciun premiu în 1997.

Într-un interviu pentru ego.ro, a descris momentul din 1997, când tânăra Aguilera nu reușea să-și impresioneze publicul din Brașov.

„Din păcate, nu doar că nu a câștigat trofeul, dar nu a luat niciun premiu. Ciudat este că, în juriul Festivalului ”Cerbul de Aur”, erau și foarte mulți compozitori străini, americani, germani, și, cu toate acestea, nimeni nu a crezut în talentul ei.

Ei aveau cumva dreptate, îmi tot spuneau că face prea multă improvizație pe voce. Dar, avea doar 17 ani…”, declara el acum, la ani distanță.

Laurențiu Cazan a afirmat că mulți dintre cei prezenți la evenimentul din 1997 nu i-au dat credit artistei venite din SUA: „Mulți dintre ziariști au jignit-o, și-au bătut efectiv joc de ea. Le-am și zis: ”Greșiți! Ce o să spuneți dacă, peste vreo doi ani, și chiar am zis cifra asta, va fi o mare stea?”.

Credeau că, eu fiind și cetățean olandez, o laud pentru că îi iubesc pe americani. Am fost singurul care stătea zilnic de vorbă cu Christina, care o încuraja, nimeni în afară de mine nu are nicio poză cu ea, de la Brașov, pentru că nimeni nu o băga în seamă. Îi și spuneam impresarului ei: ”Ai venit cu fetița asta, îți dai seama ce talent e? În doi ani o să ajungă o mare vedetă a Americii”.

Ce spune Laurențiu Cazan despre relația sa cu Christina Aguilera

Laurențiu Cazan, în vârstă de 64 de ani, a mărturisit că a avut mare încredere în Christina Aguilera, însă nu s-a pus problema despre o relație amoroasă, pentru că artista era o adolescentă pe vremea aceea.

”După ce s-a întors în America, am vorbit mai mult cu mama ei, Maria, era pianistă, dar și cu sora ei, cu Rachel, pe ele le mai întrebam despre Christina. Erau niște probleme acolo, așa că m-am retras. Tatăl ei nu este de fapt tatăl ei biologic, am vorbit și cu el puțin.

Acum, ea este la nivelul la care este, este înconjurată de o armată de oameni, nu am vrut să o deranjez.

Între noi nu a fost o poveste de dragoste, ea avea doar 17 ani. Mi-era dragă, așa, ca artistă. Era micuță, nu era o divă, era o drăguțică, eram impresionat de cum cânta, nu era lansată atunci. Mă și gândeam: ”Doamne, de unde are forță, de unde așa voce, dintr-un trup firav?”.

Laurențiu Cazan spune că el crede că a fost printre primii cumpărători al primului album al artistei.

”Știu că acum sună, așa, ca o laudă. Nu sunt proroc și nici Mama Omida, dar am avut dreptate, am crezut în talentul ei și a ajuns star!

Doamne, cum putea să cânte, ce voce! Și, așa cum am zis, așa s-a și întâmplat. După doi ani, pe când mă aflam la niște prieteni din Timișoara, intru pe ușă și aud la televizor ”Thank you, Christina Aguilera!”. Când mă uit mai bine, era invitata lui Larry King, la CNN.

Apoi, după ce am plecat în Olanda, m-am dus la cel mai mare centru muzical și l-am întrebat pe șeful magazinului dacă are albumul Christinei Aguilera. A căutat prin în magazie, a adus din spate albumul ei, îl primise recent, și l-a pus în vitrină. Cred că sunt printre primii care i-au cumpărat albumul de debut”, mai declară artistul.

Vezi și Marina Voica, pe scenă și la 85 ani! Viața de telenovelă a solistei care s-a iubit cu Laurențiu Cazan

Citește și: