Laura Cosoi, singura autoare din România care a câștigat prestigiosul Gourmand Cookbook, va participa cu jurnalul său culinar, “Rămâi la masă”, la Târgul de carte de la Frankfurt, cea mai mare întrunire a publisherilor din lume. Ar fi o oportunitate ca acest volumul de debut să-i cucerească pe participanții la eveniment și să fie apoi tradus și în alte limbi.
“Am vrut să transmit prin această carte pasiune și bucurie – pasiunea de a găti, de a aranja masa impecabil și bucuria de a dărui apoi celor din jur ceva care să le încânte și trupul și sufletul – o parte din viața mea. Faptul că am reușit să aduc în România Oscarul culinar – cum este numit Gourmand Award – a fost o bucurie foarte mare pentru mine. Iar dacă Rămâi la masă? își va continua călătoria prin lume, după ce a colindat toată țara, va împlini și mai mult experiența frumoasă pe care am trăit-o publicând această carte”, spune Laura Cosoi.
Cu 7100 de expozanți din mai mult de 100 de țări, cu peste 4000 de evenimente, aproximativ 9000 de jurnaliști acreditați și un sfert de milion de vizitatori anual, Târgul de carte de la Frankfurt este cel mai mare eveniment de profil din întreaga lume. Anul acesta se va desfășura între 14 și 18 octombrie.
Credit foto: Talentivity