Le-au fost alături și sora actriței, Alina, dar și mezina Laurei Cosoi.

A fost o excursie spirituală la care toate au visat de multă vreme și iată că în sfârșit au reușit să-și vadă visul cu ochii. ”Azi ni s-a indeplinit visul de a fi impreuna la Mormantul Sfant! A fost magie pura tot ce am trait ?

”P.s Pana ma adun putin ca sa va povestesc in detaliu despre aceasta iesire, am lasat o serie de imagini in story! ??”, a scris Laura Cosoi pe rețelele de socializare, unde a postat și mai multe instantanee din locul în care visează să ajungă orice creștin.

la-mormantul-sfantSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Fanii au putut vedea cât de frumoase sunt cele patru împreună. Dacă pe Laura, pe cea mică și pe sora actriței le-am mai văzut, mama vedetei din ”La Bloc” este o prezență rară pe rețelele de socializare. Ea este dansatoare profesionistă și lector la Facultatea de Teatru a Universității de Arte ”George Enescu” din Iași.

Mama Laurei Cosoi s-a luptat cu cancerul în trecut

Ligia Cosoi a aflat că suferă de cancer în 2008, dar a reușit să scape de acest diagnostic crunt. O perioadă de câțiva ani, aceasta nu a mers la niciun control fiindcă nu avea niciun simptom, apoi, vestea a venit ca un șoc. A urmat tratamentele care îi erau necesare și iat-o vindecată.

Pe lângă medicamentele tradiționale, a apelat și la medicina alternativă. Ceaiurile din plante sau schimbarea alimentației au avut un loc important în viața sa. De atunci au trecut 15 ani, iar mama Laurei Cosoi se simte foarte bine.

”Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta. Sigur că există și imprevizibilul.

Există un plan acolo sus cu noi și foarte mult nu poți influența, dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții.(…)

Paralel cu tratamentul medical, atunci am descoperit o altă lume, a plantelor, a ceaiurilor, hrana vie. Am urmat un tratament naturist, dar din iubire față de cei dragi, nu mi-am permis să fac un experiment, să spun că nu fac chimioterapie sau radioterapie, că am citit eu ceva pe net.

Sigur că sunt ceva urmări și te tulbură, dar asta trebuie făcut. Ăsta e prețul sănătății până la urmă”, a spus mama Laurei Cosoi în urmă cu ceva timp.

Vezi și Laura Cosoi, toate pozele oficiale de la botezul mezinei Lara: „O petrecere de răsună dealurile. Trei zile și trei nopți a durat”

Citește și:

Donald Trump a fost socru mic. Fiica sa cea mică s-a căsătorit cu un miliardar în cadrul unei ceremonii fastuoase organizate la reședința din Florida a fostului președinte american

Drama actriței Nuami Dinescu. Diagnosticul primit la numai 27 de ani