Chiar în ajun de botez, Laura Cosoi, care s-a întors deja la muncă, a făcut o postare emoționantă pe rețelele de socializare, acolo unde a arătat poze de suflet de la botezul primelor trei fetițe.
”Rasfoiesc albumele foto de la botezul fetelor din 2018, 2020, 2022… ce amintiri frumoase, câte momente pline de emoție, câte lacrimi de bucurie ne-au curs pe obraji, cât de aproape ne-am simțit de Dumnezeu, ce binecuvântare a fost să îi avem pe toți cei dragi alături…
Peste câteva zile va intra în biserică si Aida, darul nostru, iubita noastră fetiță… ah, de-abia așteptăm să ne întâmpinăm oaspetți, să ne pierdem în povești până târziu după miezul nopții, să miroasă în curte a pâine coaptă în vatră, să împodobim grădina, să răsune cetera, să pocnească lemnele în focul de tabară, să ne îmbrățișăm și păstrăm pentru totdeauna în sufletele noastre emoția întâlnirii pentru botezul Aidei 🤍”, a scris actrița de 42 de ani pe Instragram, unde a arătat fanilor și câteva instantanee minunate din anii trecuți.
Laura Cosoi: “Am fost strămutați în Moldova”. La origine e ardeleancă
Actrița a povestit pentru Ciao ce o leagă de această zonă. “Eu sunt ardeleancă la bază. Părinții mei sunt ardeleni din Zalău și din Brașov. Eu m-am născut și am crescut la Iași, însă țara mea și toate rudele mele sunt în Ardeal. Noi am fost strămutați în Moldova în urma bunicului meu, care a fost lector de limbă latină la Universitatea din Iași, la Facultatea de Litere, și așa ne-am născut noi acolo.
Noi mergem în Ardeal, pentru că acolo sunt rudele noastre și evident că Maramureșul se pupă acolo cu Ardealul”, a explicat Laura Cosoi de unde această legătură de suflet cu Maramureșul.
“Când am împlinit 35 de ani, am primit cadou de la Cosmin o casă veche de lemn”
Încă de la primul copil, Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au ales Maramureșul pentru a celebra botezul. Așa că a devenit un ritual ca și celelalte fete să primească taina botezului acolo.
Și-au dorit să fie aceeași biserică și același preot care să oficieze ceremonia religioasă. Actrița și-a dorit să păstreze tradiția pentru fiicele sale și să nu existe diferențe, să aibă aceeași poveste, urmând astfel exemplul din familia ei.
Vedeta a fost fascinată pur și simplu de locurile de poveste din Maramureș, așa că a ajuns să dețină proprietăți acolo, acesta fiind locul ei de suflet. Cel care s-a ocupat de achiziții a fost soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean.
Dacă, inițial, acesta a fost sceptic în ceea ce privește o investiție acolo, având în vedere distanța mare, în primul rând, ulterior și-a surprins soția cu un cadou inedit.
”Noi nu avem rude în Maramureș. Familia noastră are acolo ceva, un cuib, și să sperăm că vom ajunge să călătorim cât mai mult în Maramureș și să stăm cât mai mult acolo.
Cred că prima oară când am vizitat Maramureșul, i-am zis lui Cosmin că aș vrea să am o casă acolo și apoi el mi-a făcut socoteala și a zis că nu rentează. “Hai să vedem dacă ne mai întoarcem!”.
Și după aceea n-am cam tot întors și am început să ne atașăm. Și când am împlinit eu 35 de ani, dacă nu mă înșel, am primit cadou de la el o casă veche de lemn, pe care am recondiționat-o. Am mai luat încă una, am cumpărat și un teren și tot așa.
Suntem încă în “in the making”, ca să spun așa, pentru că nu e prioritar acest proiect pentru noi. Avem altele în București”, a declarat Laura Cosoi pentru sursa citată.
„Am făcut, recent, actele pentru terenul pe care l-am cumpărat. Avem de toate, verdeață, grădină, livadă. Seara mergem pe deal să vedem apusul. Peisajul e mirific, respirăm aer curat. Cele mici se simt foarte bine aici.
Va fi căsuța noastră de vacanță, unde intenționăm să petrecem mult timp. Căsuța are momentan doar 2 camere, dar o vom renova, îi vom face și mansardă. Vom păstra însă arhitectura, stilul vechi al acesteia”, spunea actrița în 2022 pentru Playtech.
În ceea ce privește celebrarea botezului, acesta va avea loc în Maramureș, dar în altă parte. “Noi când mergem acolo, mergem într-o curte în care sunt mult mai multe case, pentru că e mult mai la îndemână și avem mulți invitați. De obicei suntem toți acolo în gașcă”, a precizat proaspăta mămică.
Fetele Laurei Cosoi au cunoscut-o pe mezina Aida! S-a lăsat cu emoție pură și cadouri!