Laura Cosoi a născut pentru a treia oară, natural, în 23 iunie. Chiar dacă a trecut abia un pic mai mult de o lună de la fericitul eveniment, acrtița, împreună cu soțul și cele trei fiice ale lor, au plecat deja în primul concediu în cinci. Iar Laura Cosoi arată excelent deja, recăpătându-și în timp record silueta, după cum se poate vedea din fotografiile de la piscină.

tandrete-la-piscinaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Laura Cosoi, mamă a trei fetițe, a strecurat și o fotografie de genul celor la care fanii nu au acces de obicei. Cei doi sunt surprinși într-un moment de tandrețe, pe marginea piscinei. Se sărută languros, așa cum le stă bine unor oameni care se iubesc cu multă pasiune.

Chiar dacă multora li s-ar putea părea o adevărată provocare să plece la drum cu trei copii mici, Laura și soțul ei au riscat, făcând față cu brio acestei provocări.

De ce a ales Laura Cosoi să-și petreacă concediul în Bulgaria

Vedeta nu a optat pentru litoralul românesc, ci pentru o vacanță în Bulgaria. Aceasta a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare, unde a detaliat toate punctele forte ale destinației alese, mai ales pentru că este mamă a trei copii.

„Mai sunt câteva zile din vacanța noastră pe litoralul bulgăresc. Acum, trăgând linie, sincer vă spun că nu știu ce aș fi făcut cu copiii în altă parte, mă refer la fix această formulă, în această etapă a vieții noastre.

Probabil alergam transpirați să căutăm umbrele și șezlonguri, dă copiii cu cremă, pune-le pălăria, scoate jucăriile, când ne-am fi instalat, probabil că ar fi fost deja prânzul. Apoi caută restaurant, iar ele obosite și lipsite de răbdare ar fi cerut 2-3 feluri de mâncare de care nu s-ar fi atins. Ia înghețată, lasă sucul, hai la somn și de la capăt!

Practic, îmi spunea cineva când am zis că plecăm în vacanță, „vacanța e pentru copii, voi sunteți în cantonament”. Și chiar așa a fost!

Mă bucur însă că am avut prezența de spirit și am optat pentru o vacanță care să ne scape de toate aceste griji. Pe lângă faptul că există o mulțime de variante pentru copii, mâncare chiar și pentru perioada diversificării la bebeluși, bio, gluten free, parc de joacă, cu tobogane în apă, animatori și spectacole, plajă cu distanță mare între șezlonguri, marea plăcută, varietate de piscine, o variantă foarte faină este și pentru noi, părinții.

Mă refer la restaurante fine dining, golden hour, trasee pentru biciclete, cafea ca la carte, concerte și un spa cu terapeuți impresionant de bine pregătiți. Am vrea să prindem și un răsărit, dar păcat că adormim pe la 22.00 ca de, suntem în cantonament!”, a scris Laura Cosoi pe Instagram.

Preparatul care a ajutat-o pe Laura Cosoi să se refacă după naștere

În urmă cu puțin timp, actrița le-a dezvăluit fanilor și care este preparatul gătit de ea care a ajutat-o să se refacă după naștere. Este vorba despre o mâncare italienească, care a cucerit inimile întregii familii.

Ingrediente pentru rețeta Laurei Cosoi

2 vinete

400 ml suc de rosii

2 rosii maruntite

3-4 linguri ulei masline

250 g pecorino

150 g parmezan

100 g mozarella maturata

frunze de busuioc

sare

2 catei usturoi

oregano 2 linguri

Mod de preparare

Tăiați vinetele rondele și rumeniți-le grătar, apoi preprați sosul. Amestecați sucul de roșii cu roșiile mărunțite, adăugați uleiul de măsline, puțină sare, apoi oregano, și frunzele de busuioc proaspat. Încălziți cuptorul la 200 grade.

Puneți în tavă câte un strat de vinete rumenite, apoi o parte din sosul de roșii, branza rasă (pecorino, mozarella), iar un strat de vinete, deasupra sosul ramas și branza.

Acoperiți tava și băgați la cuptor 30 minute la 180 grade. Scoateți folia și mai llăsați puțin pentru a se rumeni mai bine.

Vezi și Fratele Laurei Cosoi a împlinit 18 ani și arată ca un model! Între ei e o diferență de 22 de ani!

Citește și:

Ce a pățit Loredana Groza pentru că era „prea sexy” în perioada comunistă. Decizie luată de sus: „M-au…”

Motivul bizar pentru care Lia Bugnar nu și-a dorit să fie mamă. A fost căsătorită, a iubit, dar nu are copii. Declarații emoționante, dar și controversate