Laura Cosoi nu mai are nici o emoție la cel de-al patrulea copil, are experiență, așa că a decis să plece deja în vacanță, la trei săptămâni de când a născut. Actrița, soțul ei și cele patru fetițe se află în Bulgaria, într-un resort prietenos, pe care l-au mai vizitat și în anii trecuți.

„Ne-am luat inima în dinți și am pornit spre o scurtă vacanță, la mare. Mă bucur că suntem, pentru al treilea an la rând, în Obzor, că să petrecem o săptămâna în familie.

Nu am fost mari fani ai ideii de ultra-all-inclusiv, dar de îndată ce testezi această variantă atât de comodă pentru o familie că a noastră, greu reușești să îți imaginezi altă variantă. Nu ne-am propus să facem mare lucru, ci doar să ne odihnim, să înoate fetele, să nu ne lipsească plimbările cu bicicletă și mai ales, să nu ratăm serile de pe plajă, la apus, cu povești și amintiri.

Stăm fix în aceeași vilă ca și anul trecut, sigură diferența este că mami este alături de noi de sus, din lumină. Și știu că tare mult i-ar fi plăcut să ne însoțească și de această dată, să stea cu Aida și să-i cânte “Mi-o zis mama că mi-o da”, așa cum a făcut pe rând cu Rita, Vera, Lara, dar și cu noi când eram mici”, este mesajul Laurei, scris ]n dreptul unor imagini, pe Instagram.

laura cosoi (3)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Laura Cosoi, al patrulea botez în Maramureș

Laura Cosoi păstrează tradiția și face al patrulea botez tot în Maramureș. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, urmează același tipar pentru botezul Aidei. Un loc de poveste, încărcat de tradiție, meniu tradițional, mese întinse în curte, în aer liber, muzică și voie bună, ținute cât mai lejere. Este vorba despre pensiunea din Baia Sprie a lui Daniel Leș, artist ceramist și bun prieten cu Laura și Cosmin. Și biserica va fi aceeași, iar Laura a și explicat de ce ân urmă cu doi ani, când organiza acolo botezul Larei.

“Vrem să fie aceeași biserică, același preot. Ne-am gândit să păstrăm tradiția pentru ele, în primul rând, să nu se facă diferențe, să aibă aceeași poveste. Așa s-a făcut și la noi în familie, la aceeași biserică și același preot, s-a păstrat cumva. Să nu se facă diferența între copii, că unul este botezat undeva și celălalt în altă parte. Copiii sunt atenți la detalii, vor să știe aceste lucruri”, povestea Laura Cosoi pentru Ego.ro.

Iată ce declara Laura după cel de-al doilea botez, cel al Verei, care a avut loc în 2020. „Maramureș, locul nostru de suflet, unde am botezat-o și pe Rita, a fost cadrul de poveste al botezului Verei, unul neaoș românesc, sus pe deal, în bătătură, între case tradiționale.

Și chiar dacă a fost un cadru restrâns, botezul moroșan al Verei ne-a adus bucurie cât să dăm și la alții, din belșug! Am avut bucate tradiționale, muzică de-a locului, bună, dar și de chitară și chiar sunt recunoscătoare că oamenii pe care ni i-am dorit la botez s-au mobilizat și ne-au ajutat.

Am făcut botezul la catedrala Sf. Maria din Baia Sprie și am intrat în biserică pe tonurile imnului Ave Maria. De-acum și pentru totdeauna – sunt convinsă! – de câte ori voi auzi acest cântec religios, mă voi gândi la momentul când a venit pe lume Vera, iar Cosmin, cu care eram în legatura prin internet, a celebrat momentul punând Ave Maria”, scria Laura, pe blog.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei
și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Povestea tăticului cu patru fetițe. Cum e soțul Laurei Cosoi ca părinte și de ce nu au vrut bonă: „În viața lui nu există ceva mai important decât noi, nu există”

Citește și: Laura Cosoi, secretul familiei cu 3 copii și încă unul pe drum: „Eu am un soț foarte implicat, real. În viața lui nu există ceva mai important decât noi, nu există”

Citește și: Laura Cosoi, toate pozele oficiale de la botezul mezinei Lara: „O petrecere de răsună dealurile. Trei zile și trei nopți a durat”