Puțin după miezul nopții, soția acestuia, Andreea Esca, a postat pe Instagram o fotografie cu familia în formulă completă și o urare amuzantă, din care aflăm și cum e alintat capul familiei.
”Dar pe cine sărbătorim astăzi, 27 martie?
A. Alexandre Eram
B. @douglaslormand
C. Alexandre Douglas Eram
La mulți ani, “Șefu’ La Familia”!”, e mesajul Andreei Esca.
Și Alexia Eram a punctat momentul cu urări și fotografii făcute în miez de noapte, când ea și fratele ei și-au surprins tatăl cu un tort în miniatură, pe care se poate citi și vârsta împlinită de omul de afaceri: 54 de ani. Prăjitura festivă este mai degrabă o cremă, pusă într-o caserolă din plastic, în care stau înfipte 5 lumânări. S-au descurcat cu ce au avut la îndemândă.
”La mulți ani, tată! Te iubesc!”, a fost mesajul, scris în franceză, de Alexia Eram, la postarea în care tatăl și fratele ei apar suflând într-o prăjitură.
Un tort cum nu s-a mai văzut!
Astăzi, a venit și tortul ”adevărat”, unul chiar mai ciudat decât primul, întruchipând o oală cu spaghete carbonara, așezate alandala și ieșind deloc apetisant din cratiță. Dar asta spune ceva despre umorul familiei Eram!
A fost tortul adus pentru soțul Andreei Esca în redacția Alist. Cu siguranță vor mai urma și altele.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/03/urarea-andreei-esca.jpg)
S-au căsătorit când Andreea Esca era deja gravidă
Andreea Esca și Alexandre Douglas Eram sunt căsătoriți de 24 de ani. Și-au unit destinele în aprilie 2000, cu câteva luni înainte să se nască primul lor copil, Alexia.
La nuntă, unde a fost toată un zâmbet, Andreea Esca, pe atunci cu părul mai închis la culoare, ușor roșcat, a purtat o rochie de mireasă stil prințesă, fără mâneci, cu un decolteu generos, fiind acoperită de un voal fin, care făcea ca întreaga înfățișare să fie una elegantă. Cei doi arătau ca niște veritabile vedete de cinema, iar pozele fac și acum furori.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/03/nunta-andreea-esca-alexandre-eram-2.webp)
Ce studii are Mario Fresh, viitorul ginere al Andreei Esca
Alexia Eram și iubitul ei, Mario Fresh, care au o relație de 7 ani, cei doi cunoscându-se încă din adolescență, au vederi diferite când vine vorba de educație. Dacă Alexia a terminat facultatea, Mario Fresh nici nu a început-o și nici nu pare că are de gând. Recent, acesta a dezvăluit și motivul.
Mario Fresh este unul dintre cei mai apreciați tineri artiști din România și are o carieră muzicală de succes. Tânărul a devenit cunoscut datorită lui Alex Velea, care i-a fost mentor mai mulți ani.
Pe numele său real Mario Gălățanu, cântărețul este originar din Iași și a început să cânte de la 5 ani. Înainte să fie cunoscut ca Mario Fresh, numele său de scenă era Fresh Kid.
În 2009, Mario Fresh a câștigat primul loc la Festivalul Cerbul de Aur Junior, dar și la Festivalul Mamaia Copiilor. În 2011, a ajuns în semifinala emisiunii Românii au talent.
Cel care l-a ajutat să devină un artist cunoscut a fost Alex Velea. Mario Fresh a lansat mai multe melodii de-a lungul carierei sale. Multe dintre ele au ajuns pe primele locuri în topuri.
Mario Fresh a absolvit însă doar liceul și a dat examenul de Bacalaureat. Artistul nu a mai vrut să urmeze o facultate. Avea deja succes pe plan muzical, așa că a vrut să meargă pe acest drum.
“Nu am făcut facultatea pentru că fix după ce am terminat cu bac-ul am intrat în pâine, am intrat puternic în treabă. Am avut foarte multe concerte, foarte multe lucruri de rezolvat cu muzica și nu am mai avut nevoie să merg la facultate să învăț ceea ce știam deja”, a explicat el în cadrul unei emisiuni online, notează wowbiz.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2021/11/mario-fresh-si-alexia-eram.jpg)
Ce meserie ar fi ales Mario Fresh dacă nu ar fi cântat
Mario Fresh nu a considerat că are nevoie de facultate, pentru că deja se bucură de un enorm succes la cei 24 de ani ai săi.
Dacă muzica nu ar fi fost drumul lui, iubitul Alexiei Eram spune că ar fi fost pilot de mașini.
“Oricum nu simțeam nevoia de o diplomă, pentru că în muzică și mai ales în situația mea de atunci, eu deja lucram cu niște oameni de care eram sigur de ceea ce fac ei și de ceea ce fac eu și nu mai aveam nevoie să demonstrez cuiva că sunt bun și am demonstrat oricum până acum că sunt bun.
Nu cred că era vorba de facultate, pentru că dacă nu era muzica, eram cu siguranță pilot de mașini, ori de raliu, ori de formulă, ori de drifturi, ceva făceam”, a mai spus el.