Impresara, mamă a trei copii, nu s-a uitat la bani când a fost vorba să-și răsfețe fiica. I-a organizat o petrecere fastuoasă, unde vedeta a fost un tort alb, elegant, supraetajat, plin de simboluri. Aripile de înger spun totul despre felul în care Anamaria Prodan își vede fiica și viitorul acesteia, care începe să se contureze în America.

Tânăra a primit și un imens buchet de flori, trandafiri roșii, cu care a pozat seducător pe rețelele de socializare.

sarah dumitrescuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

În câteva dintre fotografii i s-a alăturat și Bebeto, sărbătorit zilele trecute.

Laurențiu Reghecampf nu a fost prezent. Nici la ziua lui Bebeto nu a venit!

Spre deosebire de Sarah, Bebeto a vrut petrecere cu skijet-uri, fără fete! De la ambele petreceri a lipsit însă Laurențiu Reghecampf, care preferă să se dedice doar noii lui familii, de la divorțul de Anamaria Prodan.

Toți cei trei copii suferă, chiar dacă preferă să nu o arate.

”Bebeto a împlinit 16 ani, urmează ziua Sarei, este născută pe 11 septembrie. Ne pregătim și pentru ziua ei, mă întorc o zi, apoi plec iar.

Acum se uită urât când îi spun Bebe. E înalt, a crescut. Mi-a spus că nu vrea petrecere cu fete, mi-a spus că vrea să se plimbe cu bărcile, cu skijeturile și s-au distrat.

Eu consider că la fel cum am fost familie exemplu, în continuare suntem la fel, suntem mândri și demni. Copilul meu s-a maturizat înainte de vreme, a trecut prin situații cumplite care l-au făcut bărbățelul de azi, superbul băiat de mâine. Un bărbat care este pregătit să-și idolatrizeze familia, să-și respecte soția.

Considerăm că Dumnezeu ne-a dat o lecție pentru maturizare. Ei pot fi un exemplu pentru alți copii care au trecut prin aceleași situații. Oamenii au văzut cum un bărbățel la 16 ani poate să vorbească liber fără probleme, este un exemplu și poate da sfaturi”, a declarat Anamaria Prodan, la Xtra Night Show, după un podcast în care i-a avut ca invitați pe Bebeto și pe fata cea mare, Rebecca.

Bebeto: ”E greu să crești fără un părinte”

”Cred că a fost o situație grea, pentru mine a fost puțin mai greu decât pentru Sarah sau Rebecca, fiindcă eu am fost lângă tine, ele erau plecate. Și poate a fost mai greu pentru mine, dar logic că a fost și pentru ele foarte greu.

Eu am stat foarte mult cu tine, deci nu prea m-am gândit la mine. M-am gândit mai mult la tine, să fii tu bine. Și încet, încet, a trecut timpul.

Îmi vărsam toți nervii în fotbal și m-a ajutat foarte mult chestia asta. Te simți singur. Să zicem că mama ta se gândește la ale ei, tatăl tău se gândește la alte chestii și tu rămâi singur acolo…

Simți uneori că vrei să intri în pământ, de parcă nu mai vrei să fii acolo deloc. Și e normal, cred că așa se simte toată lumea care a trecut printr-un divorț”, a explicat puștiul recent în podcast. Interesant este că Bebeto nu s-a referit la divorț ca fiind al părinților săi, ci al întregii familii, pe bună dreptate.

Dar a trecut. Erau momente când era totul foarte rău. Sunt unele situații în care un părinte îl lasă pe celălalt și cred că e greu să crești fără un părinte. Pentru că sunt unele situații în care vrei să îl întrebi pe tatăl tău sau pe mama ta, dar te obișnuiești și treci peste”, a mai spus Bebeto în podcastul ”Eu sunt Anamaria Prodan”.

Bebeto, despre divorțul părinților săi, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: ”Simți uneori că vrei să intri în pământ”

Promisiunea lui Bebeto față de propria persoană

Laurențiu Junior a spus că nu va face niciodată ceea ce a făcut tatăl său, pentru că a văzut cât de greu îi este unei femei. A văzut cât de greu i-a fost mamei sale.

Mai mult, acesta a recunoscut că este mult mai apropiat de mama sa și că ea este persoana pe care a respectat-o și o respectă cel mai mult.

”Nu o să fac niciodată ce s-a întâmplat, pentru că am stat foarte mult cu tine și mi-am dat seama cât de greu este pentru o femeie.

Rebecca, foarte afectată de divorțul mamei ei

În podcast a fost prezentă și Rebecca, cea care a lăsat o carieră în modeling în România, pentru a merge să-și continue studiile la New York. Întrebată dacă a rămas cu o teamă după toată această experiență, aceea de a nu păți ca mama sa, tânăra a recunoscut că ”da, de aia nici nu mă grăbesc să caut pe cineva”.

Mai cu seamă că recunoaște că a văzut în mama sa și tatăl vitreg ”cuplul perfect”. În momentul în care a izbucnit scandalul, toată realitatea, așa cum o percepea ea, s-a destrămat. Și până și prietenii ei au început să o privească cu alți ochi, acesta fiind unul dintre motivele care au determinat-o să părăsească România.

În prezent, Rebecca, o fire timidă, sensibilă și rezervată, are 25 de ani și marea sa pasiune este pictura, pe care o și studiază.

Ce face Sarah în America. Idolul ei e tatăl biologic

Cât despre Sarah, rezultată din primul mariaj al impresarei, la fel ca Rebecca, aceasta pare să se fi dresprins și ea de România. Aceasta, care îi seamănă cel mai bine fizic mamei sale, calcă însă pe urmele tatălui, Tiberiu Dumitrescu, şi joacă baschet. Este legitimată în Statele Unite, la Cal Poly Mustangs. În 2022, a trecut prin mai multe operaţii şi avut nevoie de o lungă recuperare.

Fiica cea mică a Anamariei Prodan a revenit pe parchet. Ce mesaj i-a transmis tatăl ei. Imagini cu Sarah, așa cum nu o vezi la evenimentele de fițe

Sarah Dumitrescu, mesaj dur pentru la Laurenţiu Reghecampf: „Te faci din ce în ce mai mult de râs…”

Tânăra, deși asaltată de fotbaliștii români, nu pare să-și vadă viitorul în România. A refuzat toate invitațiile primite de aceștia, bănuind inclusiv faptul că sportivii ar fi vrut să ajungă, de fapt, la mama ei, având alte interese.

Fiica cea mică a Anamariei Prodan s-a apucat de baschet încă de când avea 10 ani. De la 12 ani s-a mutat singură, în încercarea de a-și îndeplini visul și a deveni jucătoare profesionistă. Idolul ei e nimeni altul decât tatăl ei, Tiberiu Dumitrescu, și ar vrea să-i împlinească acestuia visul.

Anamaria Prodan, motivul divorțului de primul soț, Tiberiu Dumitrescu: „Eu am pus capăt căsniciei. După ce am divorțat, dormeam în același pat”

„Cred că tata este idolul meu, am mulți idoli cunoscuți și așa, dar a fost lângă mine non stop. Nu am întâlnit un om să îți fie alături cum mi-a fost el și nu știu, parcă o fac și pentru el… Să mă vadă pe mine, să își traiască visul prin mine, daca el n-a putut”, a declarat la un moment dat Sarah Dumitrescu.

Vezi și EXCLUSIV Anamaria Prodan, adevărul neștiut despre cei 6 copii ai familiei Prodan-Reghecampf. L-a cunoscut Bebeto pe Liam, frățiorul lui vitreg? „Eu am cerut asta”

Fiul Anamariei Prodan a împlinit 15 ani și e copia fidelă a lui Reghe: „Tu ești toată viața mea”. Cât de frumos s-a făcut adolescentul Bebeto!

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan se întrec în mesaje de ziua de naștere a lui Bebeto! Puștiul a împlinit 14 ani și s-a schimbat enorm, sub presiunea divorțului părinților lui

Anamaria Prodan dă de pământ cu Reghe: „Are lesa scurtă. Bebeto nu vrea să-şi mai vadă tatăl”. Impresara face noi acuzații

Reghe, dezvăluiri despre cei 4 băieți. A vorbit despre fiecare în parte. Cel mare se însoară, cel mic are colici, iar „relația cu Bebe nu este încă sută la sută ok”