Evenimentul vine la o lună de la ceremonia lor „de probă” din Las Vegas, nerecunoscută legal.Cei doi s-au căsătorit atunci după premiile Grammy, la 2.00 noaptea, fiind cununați de un imitator al lui Elvis Presley. Chiar Kourtney Kardashian avea să recunoască faptul că totul s-a întâmplat după mai multe pahare de tequila.

De această dată, totul a fost ”pe bune”, arată People.

after-party-dupa-nuntaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Kourtney a purtat o rochie albă scurtă și voal, fiind însoțită de Travis într-o mașină decapotabilă, pe care era scris mesajul „Proaspăt căsătoriți”.

Se pare că cei doi au vrut să semneze actele înainte de nuntă, iar marea petrecere, în stil italian, va avea loc în curând și vor fi invitați familia și prietenii. Dacă aceste două evenimente au restrânse și organizate în secret, nunta va fi un eveniment mare și pompos, cu o listă lungă de invitați.

Odată cu pasul pe care l-au făcut, cei doi au unit și două familii numeroase. Și mirele are trei copii, deja majori. Kourtney și soțul ei încearcă de ceva vreme să facă și un copil, spun surse din anturajul lor.

Travis a cerut-o în căsătorie pe Kourtney în octombrie 2021, la mai puțin de un an de când începuseră să iasă împreună, și încă de atunci au anunțat că vor să fie căsătoriți până la finalul acestui an.

Citește și:

25 de ani de la moartea maestrului Puiu Călinescu! Ce destin tragic a avut marele actor. Drama cutremurătoare prin care a trecut. Și-a găsit fiica moartă în casă

Era în al nouălea cer de fericire când a aflat că este însărcinată cu logodnicul ei. Britney Spears a anunțat că a pierdut sarcina