Cuprins
Într-un interviu-fulger pentru revista People, Keanu Reeves (58 de ani) a fost întrebat când a fost fericit ultima oară, iar răspunsul a venit rapid: „Acum câteva zile, cu iubita mea. Eram în pat. Eram conectați. Zâmbeam, râdeam și chicoteam. Ne simțeam foarte bine. A fost foarte plăcut să fim împreună”, a spus actorul. Rar îl auzi pe Keanu să vorbească despre viața sa personală, dar de când se iubește cu Alexandra, actirul din Matrix a devenit mai „pământean”, mai fericit și mai prietenos cu jurnaliștii.
Americanca Alexandra Grant este un apreciat artist vizual, care a ilustrat două cărți pe care le-a scris Reeves: „Ode to Happiness” (2011) și „Shadows” (2016). De asemenea, au fondat împreună o editură, X Artists’ Books, în 2017. Keanu Reeves și Alexandra Grant s-au afișat pentru prima dată, oficial, în 2019.
„Când ai dansat ultima oară?”, a fost următoarea întrebare. „La nunta unui prieten, acum opt luni. Uneori sunt primul care urcă pe scenă, alteori trebuie să fiu convins. Uneori e vorba de cântec, alteori de persoană. Mă las pur și simplu dus de sentiment”.
„Ultimul vis repetitiv? Am avut coșmaruri recurente, dar sunt prea înfricoșătoare pentru a le descrie. Întotdeauna e amuzant să zbori în vise, nu-i așa? Mă bucur că am șansa să o fac oriunde. Este extraordinar”. FOTOGRAFII: PROFIMEDIA
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/06/keanu-reeves-iubita-alexandra-grant-profimedia-0697084567-4.jpg)
Alexandra Grant a albit prematur, la doar 20 de ani
Keanu și Alexandra s-au afișat pentru prima dată împreună în 2016, iar de atunci partenera actorului a fost ținta bârfelor în social media. Puțini știu că Alexandra a albit prematur, iar pâna la 35 de ani avea părul alb complet. Ea a explicat care este motivul pentru care refuză să îşi vopsească părul.
„Am albit prematur la vârsta de 20 de ani şi mi-am vopsit părul în toate culorile posibile până în momentul în care am realizat cât de toxică este vopseaua. La vârsta de 30 de ani mi-am lăsat părul să devină blond platinat. Iubesc şi sprijin faptul că fiecare femeie poate să decidă cum doreşte să arate. Dacă femeile decid să se îndepărteze de standardele de frumuseţe poate este momentul să vorbim despre acele standarde. Trimit iubire tuturor femeilor”, a fost mesajul scris de Alexandra pe pagina contului personal de Instagram.
Într-un interviu acordat publicației British Vogue, Alexandra Grant a explicat de ce a decis să nu acorde prea multă atenţie standardelor de frumuseţe promovate în zilele noastre. „Cred foarte tare în puterea alegerii, puterea de a alege orice te face să te simţi bine în pielea ta. În acelaşi timp, cu toţii ar trebui să avem mai multe opţiuni despre ce înseamnă frumuseţea. Doar suntem miliarde pe acest pământ! Da, am 1,85 metri înălțime și părul alb. Dacă mi-aș fi dorit să arăt precum Kim Kardashian, pai ar fi trebuit să-mi fac operație pentru a-mi scurta picioarele”, a declarat Alexandra.
Keanu Reeves și-a pierdut iubita și fiica la doar un an distanță
Actorul de orgine libaneză, care s-a născut în Beirut, a trecut printr-o durere greu de imaginat. Pe 24 decembrie 1999, în timp ce Keanu Reeves filma pentru „Matrix”, fiica actorului, Ava Archer Symes-Reeves, s-a născut moartă. Durerea pierderii copilului a făcut ca el și logodnica lui, Jennifer Syme, să se îndepărteze unul de altul și să decisă să se despartă. Un an și jumătate mai târziu, ea a fost ucisă într-un accident de mașină. Jennifer a murit la doar 28 de ani, pe 2 aprilie 2001.
Citește și: Keanu Reeves şi iubita lui s-au logodit! Ce amestec a avut Sandra Bullock