Ducele și ducesa de Cambridge și-au încântat fanii cu cea mai nouă fotografie de familie dedicată felicitării lor de Crăciun din 2021.

Fotografia anuală de Crăciun

În poza realizată în Iordania, cei cinci membri ai familiei par foarte relaxați și zâmbitori. Kate (39 de ani) este strălucitoare într-o rochie kaki, în timp ce prințesa Charlotte (6 ani) pare ceva mai măricică într-o rochie cu imprimeu vichy.

Prințul George (8 ani) zâmbește fericit în timp ce pozează în tricou de camuflaj și pantaloni scurți gri, iar mezinul familiei, Prințul Louis (3 ani) poartă un tricou cu dungi și, de asemenea, pantaloni scurți în timp ce stă turcește.

Ducele și ducesa de Cambridge au distribuit fotografia pe Instagram cu explicația: „Încantați să împărtășim o nouă imagine a familiei, care va figura pe felicitarea de Crăciun din acest an”.



Iordania are o semnificație specială pentru familie. Aici ducesa de Cambridge și-a petrecut o parte din copilărie, deoarece tatăl ei a lucrat aici ca dispecer de zboruri pentru British Airways.

Cât despre prințul William, acesta a vizitat Iordania în iulie 2018, la scurt timp după nașterea fiului lor Louis, făcând un popas și într-un loc în care Kate pozase pentru o fotografie cu tatăl ei și sora ei Pippa în copilărie.

„Soției mele Catherine îi pare foarte rău că nu poate fi aici cu mine atât de curând după nașterea fiului nostru Louis, dar familia ei își amintește cu drag de cei aproape trei ani petrecuți aici când era copil, când tatăl ei lucra pentru British Airways din Amman”, a spus atunci prințul William.

Citește și: Prințesa Charlene de Monaco rupe pentru prima dată tăcerea după ce a fost internată: „Sunt cu adevărat binecuvântată”

xMichelle Pfeiffer, mai naturală ca niciodată. Cum arată actrița la 63 de ani fără strop de machiaj