În ultimul episod din acest sezon își va face apariția și un nou personaj. O tânără care va intriga prin putere, abilitatea de a lua decizii importante și care se pare că va adăuga o nouă ramură de suspans! Cea care o va interpreta este Karmen, cunoscuta cântăreață, urmărită de aproape 600.000 de fani pe pagina ei de Instagram și cu milioane de vizualizări la videoclipurile lansate pe YouTube. Tânăra va juca rolul lui Nadine în serialul „Clanul”.

KARMEN o joacă pe NADIA, în CLANUL

KARMEN: „Pe 12 decembrie când se va difuza primul episod cu mine este ziua mea de naștere”

”Eu am făcut Facultatea de Actorie și trecuse o vreme de când nu am mai avut activitate în acest sens. Chiar dacă am jucat în filme de scurt metraj și am avut legătură cu această zonă, niciodată nu am participat într-un proiect de mare amploare. Chiar mă uitam la filmul autobiografic al lui Jennifer Lopez, care are o poveste asemănătoare cu muzică, dans și actorie. M-am regăsit în faptul că eu, până la un moment dat, mă simțeam cea mai puțin talentată din familie, exact cum și ei i se spunea că nu are suficient talent.

După ce am văzut filmul, mi-am spus rugăciunea și am simțit nevoia să adaug că aș vrea să arăt lumii ce pot, la un nivel înalt. La doar câteva zile după, am primit un telefon și am fost chemată la casting pentru rolul din CLANUL. În plus, pe 12 decembrie când se va difuza primul episod cu mine este ziua mea de naștere, așa că e clar, e un semn de la Dumnezeu. Simt că este un personaj care mi se potrivește foarte tare și abia aștept ca cei de acasă să-l descopere. Sper să-l îndrăgească la fel de mult cum o fac și eu. Ne vedem luni”, declară Karmen înaintea episodului de luni.

Citește și: Ce a pățit Theo Rose la filmări: „Filmam ieri pentru «Clanul» și mă simțeam foarte rău…”. Solista e însărcinată și a trecut printr-o întâmplare emoționantă

Citește și: Asta da surpriză! Ce a găsit Mihai Bononete în telefonul lui Theo Rose, la ultimele căutări. Are legătură cu Adelina Pestrițu