Jurnalista Ioana Cîrstea, cu inima frântă după o vizită la supermarket: ”Zâmbetul ei mi-a rămas în minte, dar lacrimile mi-au rămas în suflet...” Ce s-a întâmplat

Faptul că din ce în ce mai mulți români abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta și cu greu își permit alimentele de bază a devenit, din păcate, o normalitate în țara noastră. O normalitate pe care o întâlnim la tot pasul. Unii trec muți pe lângă ea, alții încearcă să ajute cum pot, dar un ajutor mic, din păcate, nu rezvolvă problema de fond.

Iar povestea jurnalistei, o dură realitate, e un bun exemplu în acest sens. Iată experiența pe care a avut-o jurnalista de la Realitatea.

”Nu plâng ușor. Rar mi se întâmplă. E nevoie de ceva puternic, care să mă zguduie. Scriu aceste rânduri înainte de primul tur de alegeri, un moment important, în care trebuie să alegem oamenii care vor avea puterea să ne facă viețile mai bune. Sau, poate, mai rele. Și mă întreb: lor le pasă?

Astăzi, în pauza dintre treburi, am intrat rapid în Kaufland, cu gândul să iau câteva lucruri de pe listă. Printre rafturi, la zona de legume-fructe, m-am oprit la ciuperci. Mi-am întins mâna spre caserola de champignon, când aud o voce caldă, dar ușor obosită, lângă mine.

O doamnă în vârstă, probabil trecută bine de 75 de ani, curat îmbrăcată, îmi spune cu un zâmbet:

– Ce frumoase sunt ciupercile astea pleurotus! De mult nu am mai văzut așa. Am zâmbit și eu, reflex, și i-am răspuns:

– Așa e, probabil le faceți delicioase! Ea a continuat să zâmbească, dar vorbele ei m-au înghețat:

– Da, le făceam. Acum nu mai am bani. E 10 lei caserola… E scumpă. Am venit pentru altceva, la ofertă.

Mi s-a pus un nod în gât. Cumva, am reușit să-mi maschez starea și, fără să o fac să se simtă prost, am luat două caserole de pleurotus, le-am plătit și i-am întins una dintre ele. Surprinsă de gestul meu, eu panicata să nu creadă ca o jignesc îi spun:

– Aș vrea și eu rețeta dumneavoastră. Facem un schimb. A zâmbit larg, surprinsă și, pentru o clipă, parcă lumina din ochii ei a întinerit. Dar eu, în timp ce mă întorceam la cumpărăturile mele, simțeam cum mi se umezeau ochii„, scrie jurnalista pe rețelele de socializare.

„Cum să îți numeri fiecare leu ca să nu te prăbușești?”

”Cum am ajuns aici? Cum să muncești o viață întreagă și să ajungi să nu-ți permiți o caserolă de ciuperci? Cum să poftești la ceva atât de simplu și să nu ai 10 lei să-l cumperi? Cum să îți numeri fiecare leu ca să nu te prăbușești?

Și, în același timp, cum să nu te întrebi: lor le pasă? Politicienilor care ne promit “mai bine”, care zâmbesc larg de pe afișe sau ne dau mâna pe stradă, cerșind voturi? Oare știu ce înseamnă să fii bătrân și să-ți fie rușine să-ți cumperi o mică bucurie?

Mă gândesc la doamna aceea și îmi dau seama că zâmbetul ei mi-a rămas în minte, dar lacrimile mi-au rămas în suflet. Noi acum trebuie să alegem. Ei, oare, ne aleg pe noi?”, a scris jurnalista recent întoarsă la job din concediul de maternitate.