Artistul a vorbit deschis despre momentele din viața sa în care vedea doar partea negativă a lucrurilor.

Acum, Jorge vede mereu partea plină a paharului, însă lucrurile nu au stat așa din totdeauna. Artistul a avut ani buni în care era negativist și asta și din cauza concepției cu care a crescut. El a vorbit deschis despre aceste momente, despre cum a reușit să treacă peste acea perioadă, dar și care a fost contribuția Ramonei, actuala lui soție u ani mai vârstnică, în acest proces.

”Am început să fiu așa odată cu relația cu Ramona, însă am descoperit asta împreună de la cursurile la care am fost, seminariile la care am participat de dezvoltare personală, dezvoltare management și așa mai departe, constelații familiale, hipnonză, hipnoterapie, am făcut absolut tot ce se putea face.

Noi facem asta în continuare și asta ne-a ajutat să găsim partea bună în absolut orice ce se întâmplă”, a mai spus artistul, mărturisind că procesul a fost anevoios tocmai din cauza faptului că avea unele traume din copilărie, traume pe care trebuia să le depășească, a declarat Jorge pentru Ego.ro.

Jorge-si-familia-luiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Mentalitatea unei generații

Jorge spune că gândirea negativă i se trăgea din copilărie. A fost crescut într-o generație în care copiii erau învățați să vadă mai întâi partea proastă a lucrurilor pentru a nu fi dezamăgiți mai apoi, iar acest lucru s-a reflectat în viața lui de adult.

”În copilărie eram cu totul diferit. Dacă există cel mai pesimist, eu eram ăla. Doamne ferește! Numai când te gândești la vorba aia: să punem răul înainte. Așa creșteau oamenii înainte. Cum am crescut și eu până la o anumită vârstă.

Cred că era concepția asta cumva să te ferești un pic de dezamăgire. Pui răul în fața și cumva te-ai asigurat că în caz că merge prost tu ești pregătit, dar nu zici că 100% reușești să faci acel lucru pe care ți l-ai propus. Nu zici: reușesc pentru că asta vreau, asta îmi doresc. Nu există să nu reușești”, a mai spus el.

Acum, schimbat total, încearcă să-și crească și copiii cu acest nou mod de a gândi și trăi. Jorge are o fată dintr-o căsnicie anterioară, și la fel stau lucrurile și în cazul Ramonei.

Vezi și Jorge, adevărul despre divorțul de Alina Laufer: ”Am plecat de acasă. Mă ducea mereu cu zăhărelul

Citește și:

Patrizia Paglieri, despre iadul prin care a trecut în timpul primei căsătorii: ”Te omor!”

VIDEO Cristina Almășan, regina TikTok-ului, a dezvăluit sexul bebelușui și a închiriat un avion pentru asta. Fetiță sau băiețel? Imagini fabuloase de la petrecerea de „gender reveal”