Frumoasa actriță a dezvăluit că s-a logodit cu omul de afaceri Mason Morfit. Anunțula fost făcut chiar de Jordana, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale, alături de o imagine cu ei.

”JB, în curând JBM”, a scris ea în dreptul fotografiei în care apare alături de partenerul ei, pe o plajă.

Fnaii au reacționat imediat și au lăsat numeroase comentarii: ”Felicitări!”, ”Sunt atât de încântată pentru tine.”, ”Știam eu!”.

Morfit, în vârstă de 44 de ani, este CEO al companiei ValueAct Capital. El și Brewster au fost surprinși pentru prima dată împreună în vara anului 2020, iar de atunci, aceștia au fost de nedespărțit.Actrița a spus despre noul ei iubit că este „iubirea vieții ei”.

*EXCLUSIVE* Jordana Brewster and her son go out to buy flowersSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Mason și eu ne-am întâlnit o singură dată, când eram căsătoriți amândoi, acum patru ani. L-am observat pe Mason, era drăguț, fermecător. La scurt timp după acel prânz am început să-l urmăresc pe instagram”, a povestit Jordana într-un eseu scris în revista Glamour, în luna iunie.

„La patru zile după ce m-am despărțit de Andrew, m-am urcat în avion spre San Francisco ca să-l vizitez pe acest bărbat pe care l-am văzut doar o singură dată, dar nu am putut să mi-l mai scot din minte”, a mai scris Jordana, precizând că Brewster, era divorțat de doi ani.

Brewster este mama a doi copii, Julian, de opt ani și Rowan, de cinci ani. Ea a fost căsătorită cu Andrew Form din 2007, dar s-a despărțit de el în 2017. Divorțul a fost, însă, finalizat abia în luna iunie a acestui an.

Foto: profimedia/ instagram

Citește și:

Îl recunoști? Acum e căsătorit cu una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi, iar fetița lor îi seamănă leit

Însărcinată cu gemeni a născut prematur: un băiețel și o fetiță. Mesajul sfâșietor al vedetei PRO TV