Frumoasa blondă pare mai fericită ca oricând de când trăiește o poveste frumoasă de iubire cu actorul Paul Ipate și nu se sfiește să-i declare acestuia zilnic, iubirea ce i-o poartă. „Te iubesc din ce în ce mai mult și mai frumos în fiecare zi, Paul Ipate!”, a scris Jojo pentru soțul ei pe o rețea de socializare.
Citește și: Burak Özçivit, îndrăgitul Kemal din „Dragoste infinită”, are deja probleme în mariaj? Ce spune actorul
Fiica lor a împlinit un an
Cei doi au sărbătorit recent un moment important în viața lor. Fiica lor, Zora Maria Ipate, a împlinit un an, fapt pentru care, zilele trecute, i-au rupt turta fetiței. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, în casa lor, după cum a dezvăluit chiar actrița.
„Am sărbatorit turta Zorei acasă, în cerc restrans, cu nașii și familia. Am vrut să ne bucurăm de aceste momente altfel decât la botez și să știți că a ieșit foarte frumos totul. Au existat și câteva momente palpitante, pentru că tortul s-a topit dimineața, însă până la urma totul s-a încheiat cu bine. Cea mai lungă discuție a fost bineînțeles despre ce punem pe tava. Vedeți aici ce a vrut să pună fiecare. Zora a ales ce a vrut ea: cheile de la mașină, o foarfecă și un stetoscop. Cred că o să avem o doctoriță”, a dezvăluit Jojo, pe contul ei Youtube, unde postează des o serie de filmulețe, „Mami & Tati de la A la Z”, în care ea și Paul surprind momente din viața lor de părinți.
Jojo a devenit mămică pentru a doua oară, dar Paul Ipate se află la prima experienţă de acest gen. Actriţa mai are un băiat, Achim, din mariajul cu bancherul Ionuţ Grama.
Citește și: