Johnny Hallyday ne-a părăsit. Scriu aceste cuvinte fără să le pot crede. Dar da, e adevărat. Omul meu nu mai e cu noi. Ne-a părăsit aseară așa cum a trăit întreaga viață: cu curaj și demnitate”, a declarat Laeticia pentru cotidianul britanic The Guardian.

 Artistul, supranumit și ”Elvis al Franței”, fusese spitalizat din 17 noiembrie, la Paris. Printre cei care i-au adus omagii după moarte se află și presedintele francez Emmanuel Macron.

”Sunt foarte tristă să aud că Johnny Hallyday a plecat dintre noi. A fost un gigant al showbiz-ului… un adevărat idol! Sunt cu gândurile alături de familie, de cei pe care i-a iubit și de milioanele de fani care l-au adorat timp de atâtea zeci de ani. Va fi regretat, dar niciodată uitat”, a scris Celine Dion pe o rețea de socializare. La fel au procedat mulți alți artiști.

În cei 55 de ani de carieră, Johnny Hallyday, pe numele real Jean-Philippe Smet, a vândut peste 110 milioane de albume și a făcut peste 50 de turnee.

Născut în 1943 la Paris, a crescut alături de mătușa sa, actriță, fiind abandonat de părinți. Primul său album, ”Hello Johnny”, a fost un succes. Puțini știu că Hallyday, care a fost și actor, chiar a deschis, în anii ”60, concerte ale pe atunci puțin cunoscutului Jimi Hendrix.

Căsătorit de cinci ori, artistul a fost un preferat al tabloidelor.

Din 1996, Hallyday locuia, împreună cu soția sa, în Los Angeles.

Citește și Mama lui Elton John a murit. Artistul a apucat sa se împace cu ea, dupa 9 ani de tacere

Foto: Hepta