Multe persoane dragi lui John Travolta s-au stins din viață, lăsându-l pe actor cu inima din ce în ce mai grea. Cele mai importante femei din viața lui au pierit, toate din cauza cancerului, iar aici le includem și pe actrițele Olivia Newton-John și Kirstie Alley, alături de care a jucat în filme iconice și la care a ținut enorm.

John Travolta și cei doi copii ai lui. Foto: Instagram John TravoltaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Prima dragoste a lui John Travolta a murit în 1977

Când John Travolta era încă nou la Hollywood, a semnat pentru a juca în filmul „The Boy in the Plastic Bubble”. Atunci și-a întâlnit colega de producție, Diana Hyland, cu 18 ani mai mare decât el, care juca rolul mamei lui în peliculă. Cei doi s-au îndrăgostit, iar actorul era de-a dreptul topit după Diana. Au început o relație, iar după mai bine de un an, Hyland a murit din cauza unui cancer la sân, la 41 de ani, în 1977.

„Nu am fost niciodată mai îndrăgostit de cineva”, spunea Travolta pentru People, la scurt timp de la decesul Dianei. „Am fost atras de ea din momentul în care am văzut-o. Eram ca doi maniaci pe platourile de filmare; vorbeam tot timpul. După o lună am început o relație”, a mai spus el. De asemenea, John a adăugat și că el și Hyland își făceau planuri pentru un viitor împreună. „Am ales o casă și plănuiam să ne mutăm împreună după acest film. Dacă mai era în viață, foarte probabil aș fi luat-o de soție”.

Și mama lui Travolta s-a stins din aceeași cauză ca iubita lui

Nu a trecut mult și mama lui John Travolta a fost și ea diagnosticată cu aceeași boală. Pentru că văzuse suferința prin care trecuse fiul ei în urma morții iubitei lui, Helen Travolta și-a ținut secretă lupta cu cancerul. La circa doi ani după ce o pierduse pe Diana, lui John i-a murit și mama.

Jett, fiul lui John Travolta, a pierit la numai 16 ani

Pierderile mari din viața actorului nu s-au oprit. În ianuarie 2009, viața i-a dat, poate, cea mai dură lovitură. Primul lui copil și al soției sale, actrița Kelly Preston, a murit la doar 16 ani. Jett a fost diagnosticat la doi ani cu boala Kawasaki.

Kawasaki sau sindromul limfo-cutaneo-mucos este o boală autoimună, caracterizată prin vasculită febrilă a vaselor medii și mici din organism. Afectează în special copii mici. Este adesea declanșată de o infecție virală. Este caracterizată de febră, adenopatie și conjunctivită. De asemenea, Jett avea și autism, dar și astm.

În 2009, pe când familia era în vacanță în Bahamas, Jett a avut o criză în baie și s-a lovit de cadă, scria CBS News la acea vreme. Travolta a încercat să-l resusciteze până la sosirea paramedicilor, dar fără succes.

„Suntem devastați că am avut atât de puțin timp cu el. Vom prețui asta pentru tot restul vieților noastre”, au transmis, atunci, sfâșiați de durere, John Travolta și Kelly Preston.

În 2022, în ziua în care Jett ar fi împlinit 30 de ani, tatăl lui a postat pe Instagram un tribut emoționant.

În dreptul unei poze alb-negru care-l arată lângă Jett, actorul a scris: „Dragul meu Jetty, mi-e dor de tine mai mult decât aș putea să o spun în cuvinte. Mă gândesc la tine în fiecare zi. La mulți ani! Cu dragoste, tatăl tău”.

Kelly Preston, soția lui John Travolta, a murit de cancer la sân

secretul mariajului lui John Travolta

În 2020, John Travolta a mai anunțat o veste care l-a îngenuncheat. Soția lui, Kelly Preston, a murit la vârsta de 57 de ani, în 12 iulie. „Cu mare tristețe și cu inima îndurerată vă informez că frumoasa mea soție, Kelly, a pierdut lupta pe care o ducea de doi ani cu cancerul la sân. Îmi voi lua ceva timp pentru a fi alături de copiii mei, care tocmai și-au pierdut mama, așa că vă rog să mă iertați dacă nu veți mai auzi de noi o perioadă. Vă rog să știți că voi simți dragostea voastră în săptămânile și lunile ce vor urma, pe măsură ce ne vom vindeca”, a transmis John Travolta la acel moment. Cei doi erau căsătoriți din 1991.

John Travolta își crește singur cei doi copii, Ella și Benjamin

John Travolta și cei doi copii ai lui. Foto: Instagram John Travolta
John Travolta și cei doi copii ai lui. Foto: Instagram John Travolta

După moartea fiului cel mare și a soției sale, John Travolta și-a canalizat toată dragostea și energia spre ceilalți doi copii ai lui și ai lui Kelly Preston.

Ella Bleu a venit pe lume în aprilie 2000, în casa din Los Angeles a familiei. Aceasta a moștenit pasiunea pentru film de la părinții ei. Tânăra de 23 de ani a apărut în câteva filme de una singură, dar și alături de celebrul ei tată. De asemenea, este pasionată de muzică, lansând și o piesă în ianuarie 2023, dar și de modeling.

„E propria ei persoană. Este grațioasă, generoasă, echilibrată și superbă. Nu știu cum a ajuns să fie așa, nu-mi acord niciun merit legat de asta, în afara faptului că o ador”, spunea Travolta, în 2019, despre prințesa lui.

În 2010, Kelly l-a născut pe mezinul familiei, Benjamin. Fericiții părinți îl numeau un miracol și spuneau că a oferit căminului lor un nou spirit și vieții lor, un nou sens.

Într-un interviu pentru emisiunea Good Morning America, John Travolta spunea: „Cu siguranță că a-l avea pe micuțul Ben a fost un fel de liant pentru a ne remonta după o pierdere uriașă”.

Citește și: Drama lui Travolta: Starul i-a sfidat pe scientologi încercând să-și salveze soția de cancer

Citește și: Celebrități care nu-l suportă pe Tom Cruise. Vedetele de primă clasă care nu vor să fie în preajma starului din „Top Gun”