Nu a fost simplu pentru niciunul dintre cei doi, iar Jenna Dewan a ales să se vindece departe de tot. S-a retras timp de câteva săptămâni departe de lume, trăind alături de un trib din Peru.

Pentru actrița în vârstă de 38 de ani anul 2018 a fost unul foarte ”intens”, așa că trebuia să găsească o cale de a merge mai departe. Eventual mai împăcată. Și aceasta a fost singura cale, spune actrița.

Aceasta a declarat că simțea nevoia să se conecteze cu ceva mai mare și mai important decât propria persoană. A fost un proces eliberator, după cum admite chiar ea, într-o carte pe care a scris-o după această experiență și care va fi publicată în luna octombrie a acestui an.

Jeena și fostul ei coleg de platou din filmul ”Step up”, cel care i-a devenit și soț, Channing Tatum, considerat unul dintre cei mai sexy actori în viață, și-au anunțat despărțirea în luna aprilie a anului trecut.

Amândoi și-au găsit fericirea în brațele altor persoane. Channing, de 38 de ani, se întâlnește cu cântăreața Jessie J, de 31 de ani, iar Jenna are o relație cu actorul Steve Kazee, de 43 de ani.

Vezi și La 26 de ani, o cântăreață celebră a aflat cu nu poate avea copii. Păcat, acum când și-a găsit și dragostea…

Citește și: