Actrița, care deja e logodită cu un alt bărbat, Steve Kazee, a anunțat că a născut un băiețel, Callum Michael Rebel. Nerăbdătoare, aceasta deja l-a arătat fanilor, chiar dacă, momentan, doar din spate.
Instantaneul mamă-fiu e însă unul plin de emoție, de liniște, de inocență. Bebelușul, a cărui venire a fost anunțată de părinți în luna septembrie a anului trecut, doarme liniștit, fără vreo grijă, pe pieptul mamei, care îl veghează.
”Și uite așa, inimile noastre au explodat pentru eternitate și dincolo de ea!”, a scris actrița de 39 de ani pe Instagram marți. ”Bine ai veni în lume, Callum Michael Rebel Kazee”, a mai scris aceasta.
Tatăl micuțului are 44 de ani și, extrem de emoționat, a anunțat și el nașterea băiatului lui. ”Într-o secundă, universul nostru s-a deschis și nimic nu va mai fi la fel niciodată”, a scris el pe aceeași rețea de socializare.
Actrița mai are un copil din căsnicia anterioară, fiind vorba despre o fetiță de 6 ani, Everly. Ea și fostul soț au custodie comună.
Vezi și Actrița Jenna Dewan s-a logodit cu Steve Kazee, la 5 luni după ce au anunțat că vor deveni părinți
Citește și: