Pe 11 aprilie, Jamie Foxx a fost transportat de urgenţă la o unitate medicală din Georgia, în sudul SUA, unde filma pelicula „Back in Action”, pentru Netflix. De atunci nu au fost publicate detalii despre afecţiunile actorului, ceea ce i-a determinat pe unii să speculeze că starea sa de sănătate se deteriorează.

Câştigătorul premiului Oscar, în vârstă de 55 de ani, a revenit în online sâmbătă dimineața și a distribuit un clip pe Instagram, mulţumindu-le fanilor pentru rugăciunile lor. Jamie Foxx este vizibil schimbat de boală, slăbit, dar spune că e pe drumul cel bun.

„Nici nu pot să încep să vă spun cât de departe m-a dus şi cum m-a adus înapoi”, a spus el despre sprijinul fanilor săi. „Am trecut prin ceva prin care am crezut că nu voi trece niciodată”, spune actorul, potrivit News.ro.

Foxx a spus că ştie că „mulţi oameni” „aşteptau” noutăţi despre starea sa, dar „ca să fiu sincer cu voi, nu am vrut să mă vedeţi aşa”.

„Vreau să mă vedeţi râzând, distrându-mă, petrecând, făcând glume, făcând un film [sau] o emisiune de televiziune”, a spus el. „Nu am vrut să mă vedeţi cu tuburi ieşind din mine şi încercând să-mi dau seama dacă voi reuşi să supravieţuiesc.”

Actorul a spus că sora sa, Deidra Dixon, şi fiica sa, Corinne, „mi-au salvat viaţa” şi, de asemenea, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi „oamenilor minunaţi din domeniul medical” care l-au tratat.

„Nu pot să vă spun cât de bine te simţi când familia ta te ajută în aşa fel – şi ştiţi cu toţii că au ţinut totul secret, nu au lăsat nimic să iasă. M-au protejat”, a spus el. „Şi asta sper ca toată lumea să poată avea în momente ca acestea”.

De asemenea, el a dezminţit zvonurile despre sănătatea sa. „Acum, ştiţi, prin tăcere, uneori lucrurile scapă de sub control. Oamenii care spun ce am, unii au spus că sunt orb, dar după cum puteţi vedea… ochii funcţionează foarte bine. Au spus că sunt paralizat – nu sunt paralizat”.

„Dar am trecut prin… Am fost în iad şi m-am întors”, a spus Foxx. „Şi drumul meu spre recuperare a avut şi câteva gropi. Dar mă întorc. Şi sunt capabil să lucrez”.

„Ştiu că se vorbeşte despre oameni care plâng în videoclipuri”, a spus el, „puteţi face o dublă; eu nu voi face o dublă. Este ceea ce este. Dacă mă vedeţi de acum încolo şi, din când în când, izbucnesc în lacrimi, este pentru că a fost greu, omule. Am fost bolnav, omule. Dar acum sunt pe picioarele mele.”

„Dar, aşa cum am spus, vreau doar să vă amintiţi de mine pentru glumele pe care le spun, pentru filmele pe care le fac – unele dintre ele bune, altele nu (cred că am scos unul bun) şi pentru cântecele pe care le cânt. … Sunt aici pe pământ datorită unor oameni extraordinari. Sunt aici pe pământ datorită lui Dumnezeu, omule”. El a încheiat videoclipul spunând: „Sunt pe calea de revenire”.

Jamie Foxx are o relatie cu o cantareata de 21 de aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Jamie Foxx, spitalizat de urgență în luna aprilie

În luna aprilie, Jamie Foxx a fost transportat de urgenţă la spital, ca urmare a unei „complicaţii medicale” în timpul filmărilor la cel mai recent film al său, a declarat familia într-un comunicat.

De-a lungul carierei sale, Jamie Foxx a obţinut în special un Oscar în 2004 pentru interpretarea uimitoare a legendei soul Ray Charles în filmul biografic Ray. De asemenea, a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său din Collateral în acelaşi an şi s-a făcut remarcat în rolul unui sclav în drum spre libertate în westernul lui Quentin Tarantino, Django Unchained. Recent a filmat Back in Action cu Cameron Diaz în Georgia.

Citește și: Alain Delon, abuzat de partenera lui? Cine e misterioasa Hiromi, japoneza pe care copiii actorului o acuză de hărțuire

Citește și: Nepotul lui Robert de Niro a murit la vârsta de 19 de ani. Fiica actorului e devastată: „Nu știu cum să trăiesc fără tine”