Concret, artistul a dezvăluit că se întoarce pe băncile școlii. Potrivit spuselor sale, el va fi din nou student.

Concret, Jador a dezvăluit că s-a înscris din nou la Academia de Studii Economice din București pentru a-și termina masteratul, pentru că în trecut nu a mai apucat să ducă la bun sfârșit acest capitol, iar acum vrea să continue.

„Am o super veste pentru voi. La anul o să fiu și eu student la Academia de Studii Economice din București, la secțiunea comunicare. O să dau disertația. O să fac o singură materie tot anul.

Nu am mai apucat să termin masterul, că m-a luat celebritatea prin surprindere. Mai am un singur obiect.”, a dezvăluit Jador pe contul personal de Instagram.

Jador se gândește și la doctorat

Asta nu este tot, fiindcă Jador a continuat să își surprindă fanii din mediul online. Artistul a explicat că are mari planuri de viitor, astfel că nu vrea doar să dea disertația, ci se gândește serios să facă și doctoratul.

Momentan însă este destul de incert privind doctoratul. Încă se gândește și cere părerea apropiaților.

„Nu știu daca merită sa mai fac si doctoratul. Poate pare comic, pare altfel decât sunt, de fapt. Sunt și așa și așa. Credeți că ar fi bine să fac și doctoratul? Sunt foarte emoționat. Aștept părerile voastre, vă rog!”, a mai spus Jador în mediul online.

Vezi și Momentele dramatice prin care a trecut Jador. Părinții lui s-au îmbolnăvit de cancer la distanță de trei luni

Citește și:

La 40 de ani, e îndrăgostită lulea de un tinerel de doar 25 de ani. Ea este una dintre cele mai în vogă actrițe, el, moștenitorul unei averi fabuloase

Adriana Bahmuțeanu iubește din nou? Vedeta explică cine este bărbatul misterios cu de pe contul ei socializare