Iulia Albu se menține în aceeași stare fizică excelentă dintotdeauna, vârsta fiind, pentru ea, doar un număr. Chiar dacă are 41 de ani, celebrul critic de modă nu are nici urmă de riduri pe ten, iar silueta ei este, în continuare, ca trasă prin inel.

Mai mult, lucrul care i-a uimit pe fani și mai mult este faptul că vedeta nu s-a vopsit niciodată până la această vârstă. Asta, cu toate că e aranjată până la ultimul fir de păr.

Iulia consideră că nuanța părului este moștenirea pe care a primit-o de la mama ei și la care nu trebuie să renunțe niciodată. În acest sens, aceasta îi sfătuiește și pe fani să păstreze mereu neschimbate aceste trăsături fizice, care ne fac să fim unici.

„Nu m-am vopsit niciodată. Știu că pare greu de crezut, dar, cumva, am simțit că m-aș trăda eu pe mine. Culoarea părului meu este moștenire de la mama mea, așa cum culoarea părului fiicei mele este moștenirea ei de la mine.

Culoarea ochilor, forma gurii, a nasului, expresiile faciale sunt cele care completează “portretul” nostru, bazat în primul rând PE CINE SUNTEM ca oameni.

IUBIȚI-VĂ. Și nu uitați cine sunteți. NICIODATĂ. Să aveți o săptămână fabuloasă ca voi!”, a scris Iulia Albu pe Instagram.

are-41-de-ani-si-nu-se-vopsesteSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Iulia Albu, reguli stricte pentru fata ei: „Sunt o mamă responsabilă”. Ce nu are voie să facă Mikaela

Iulia Albu a vorbit recent și despre educația pe care i-o oferă fiicei ei, în vârsta de 13 ani.

Iulia Albu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Mike, iubitul său alături de care este foarte fericită și alături de care o crește și pe Mikaela, fata ei din fosta căsnicie, cea cu Mihai Albu.

Chiar dacă Iulia Albu încearcă să fie cea mai bună prietenă a fiicei ei, în același timp, criticul de modă spune că este o mamă responsabilă și strictă, dacă este nevoie. Mikaela are, într-adevăr, cont de Instagram, dar nu ea este cea care face postările acolo. Vedeta postează fotografii în numele celei mici, întrucât nu este de acord să-și lase copilul nesupravegheat pe acest gen de platforme.

„A avut înainte cont de Instagram, i-am făcut prima dată la 11 ani, dar cineva i l-a dat jos. Oricum este legal de la 13 ani, chiar dacă era administrat de o companie, contul el. Acum are 13 ani, deci bye bye, puteți să faceți câte reclamații vreți.

Nu o las să posteze. Sunt o mamă responsabilă, postez eu pentru ea. Nu vezi ce tâmpenii sunt pe Instagram? Cum să lași copilul pe Instagram și pe Tik Tok?”, a mai declarat Iulia Albu.

Până nu va face 14 ani, nu va putea să se machieze deloc!”

Mai mult, faptul că este persoană publică o expune pe vedetă în fața părerilor negative, câteodată de-a dreptul agresive. Iulia Albu spune, totuși, că Mikaela nu a fost victima bullyingului și speră ca situația să rămână așa.

„Nu, bineînțeles că nu. Să știi însă că acele comentarii negative, pe care eu le primeam, împreună cu comentariile pozitive, m-au adus aici unde sunt astăzi. Și faptul că răspundeam mereu, tuturor, celor care mă înjurau.

Pe ea o place toată lumea, ceea ce mi se pare fabulos și sper să rămână așa lucrurile pentru că este o experiență îngrozitoare pentru un copil să fie agresat”, a continuat criticul de modă pentru EGO.ro.

Cât despre machiaj, fiica Iuliei Albu mai trebuie să aștepte încă un an. Chiar dacă Mikaela va putea să se machieze după vârsta de 14 ani, nu va avea voie să meargă însă niciodată așa la școală, spune vedeta.

„Nu la școală. Niciodată. Este machiată de un make-up artist și nu vreau să o învăț încă pentru că eu vreau să mă mint în continuare că este un copil. Până nu va face 14 ani, nu va putea să se machieze deloc”, a mai povestit Iulia.

Vezi și Iulia Albu a recunoscut. Iubitul ei îi gestionează banii: „Eu doar îi produc. Nu vreau să văd unde se duc”

Citește și:

Elena Merișoreanu, despre idila cu fratele Ionelei Prodan și confruntarea cu amanta soțului: „Tu, prietena mea cea mai bună…”

Victorie în instanță pentru Anamaria Prodan! Impresara rămâne cu numele fostului soț: ”Atunci când voi considera că nu mai am nevoie de acest nume am să…”