Miercuri, 11 septembrie, a debutat în orașul de pe Bega cea de-a IX-a ediție a festivalului Timișoara Fashion Week, organizat de Rodica Costea, iar în acest an tematica a fost „Eleganța tradițională”. În prima seară, invitate au fost două dintre cele mai îndrăgite artiste de folclor din noua generație, Olguța Berbec (40 de ani) și Vlăduța Lupău (33 de ani), nașa și fina, care au deschis, respectiv închis prima seară a festivalului care s-a ținut la Iulius Mall și care a fost prezentat de Cosmina Păsărin.

În cea de-a doua seară, spectatorii s-au delectat cu noi prezentări, dar și cu alți invitați speciali, care aparent nu au legătură unul cu celălalt, activând în domenii total diferite. Iulia Albu și Culiță Sterp și-au dat mâna pe podium și au făcut spectacol. Cei doi au defilat împreună în cadrul colecției de costume luxury, Felix Ramiro (video mai jos).

Iulia a atras toate privirile încă de la sosire, rochia ei aurie, cu crăpătură adâncă pe picior, fiind de-a dreptul spectaculoasă. A accesorizat-o cu o poșetă Chanel, cu blăniță, piesă care ajunge lejer la 5000 de euro. A fost înconjurată de fani și a stat, la poze, fără fițe. Asaltat de admiratori a fost și Culiță Sterp, fostul concurent de la Survivor, care a avut răbdare să facă poze, fără exagerare, cu aproape 100 de oameni care i-au cerut un selfie ca amintire.

Iulia Albu, apariție de infarct la Timișoara Fashion Week

„Este a treia ediție la care sunt prezentă, vă mulțumesc că ați venit și astăzi, este mereu o bucurie să revin în Timișoara și mă bucur că am avut ocazia să port o piesă a tradițională, care este specifică pentru Banat, și anume această cepșă care stătea la mine în dressing de vreo 5 ani și aștepta ocazia”, a declarat Iulia Albu, pe scenă. Fotografii: Ciprian Dărăban

iulia albu (1)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Olguța Berbec a defilat cu fiicele ei la Timișoara Fashion Week. Cum le-am surprins în culise și care a fost momentul haios de pe scenă

Citește și: EXCLUSIV Vlăduța Lupău, pe podium la două luni după ce a născut. Ce a făcut cu costumul popular în care, la 16 ani, câștiga trofeul „Maria Tănase”. Cum arăta atunci