Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt îndrăgostiți lulea unul de altul! Au făcut deja o logodnă la biserică și urmează în curând cununia civilă și nunta. Galant, Silviu Prigoană însuși și-a dat consimțământul pentru noul soț al vedetei, la pachet cu o urare de bine.

Prezenți mână în mână la un eveniment monden, Adriana și George i-au întors și cuvintele de bine lui Silviu Prigoană. George pare să fie un domn și nu are nimic de împărțit cu cel care i-a fost de cinci ori soț actualei lui logodnice.

Restivan: „Viața e prea scurtă pentru resentimente!”

Asta se vede din mesajul pe care ”americanul” i l-a transmis afaceristului, unul ca de la un bărbat de ispravă la altul.

„Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea!

Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!”, i-a transmis George Restivan lui Silviu Prigoană, prin intermediul Click!.

Adriana și noul ei partener, George Restivan, au pășit deja în fața altarului, pe 27 iulie, pentru o ceremonie de logodnă, care precede cununia religioasă. Bahmu își mai dorește un copil cu noul partener, deși are 48 de ani.

Adriana are deja doi băieți din căsnicia cu Silviu Prigoană, iar partenerul ei, George, are și el un băiețel, care stă acum împreună cu ei, în România.

George Restivan: „Copiii s-au cunoscut între ei!”

„Băiatul meu, Blake, a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București.

Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus iubitul Adrianei Bahmuțeanu.

Silviu Prigoană: „Sper că de data asta a și nimerit!”

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu s-au căsătorit de nu mai puțin de cinci ori și tot de atâtea ori au și divorțat. Bineînțeles, de fiecare dată cu scandal! Ultima despărțire a avut loc în anul 2015. De atunci, cei doi s-au tot războit în instanță pe custodia celor doi băieți ai lor, Maximus și Eduard.

De îndată ce a auzit să fosta soție se mărită din nou, Prigoană i-a urat, galant, mult noroc! El și-a refăcut deja viața și e mai fericit ca oricând.

Vezi și Adriana Bahmuțeanu a amânat nunta cu logodnicul ei, dar dă o veste mare: ” Eu am curajul!”

Citește și:

FOTO Cum arată mama Andreei Raicu la 83 de ani: „Dacă stai cu ea la masă zici că are 35” Ce meserie a avut femeia și ce îi reproșa vedeta cu ani în urmă

Ioana Dichiseanu și Mircea Badea, reacții după anunțul șoc al Deliei de a nu avea copii: „Țin să o felicit”