De când s-a mutat în America în anul 2018, Irina Columbeanu a reușit să își construiască o viață de succes, adaptându-se perfect la cultură și mediul educațional de acolo. Tânăra s-a integrat rapid în comunitatea locală, iar acum perseverența și ambiția ei își arată roadele. Concret, fiica lui Irinel Columbeanu a reușit să îi impresioneze pe americani nu doar prin inteligența și carisma sa, ci și prin implicarea activă în comunitate. Recent, aceasta a fost distinsă cu titlul de „Tânărul anului 2025”, o recunoaștere deosebit de prestigioasă acordată de Clubul Băieților și Fetelor din Malibu (BGCM).

„Tânărul Anului” este un program de recunoaștere de vârf al BGCA (Boys & Girls Club of America), care promovează serviciul pentru comunitate, succesul academic, un caracter moral puternic, obiectivele de viață ambițioase și abilitatea de a vorbi în public. Competiția este acerbă, participanții fiind evaluați pe baza realizărilor personale, poveștilor inspiraționale și a impactului pe care l-au avut asupra comunității.

Anul acesta, Irina Columbeanu a reușit să se distingă printre cei cinci finaliști, impresionând juriul cu povestea ei personală despre provocări, ambițiile pentru viitor și modul în care Clubul Băieților și Fetelor i-a schimbat viața, scrie Cancan.

„Încă de când am devenit membră a locului care mi-a îmbunătățit viața semnificativ și în atât de multe moduri neașteptate, Clubul Băieților și Fetelor a fost mereu alături de mine și de dezvoltarea mea personală, deschizând astfel și multe alte uși pentru mine”, a declarat Irina Columbeanu, după ce a câștigat premiul.

Succes după succes pentru fiica Monicăi Gabor. Ce urmează pentru Irina Columbeanu

Nu este prima dată când Irina Columbeanu impresionează comunitatea din Malibu. În 2022, a fost nominalizată pentru aceeași distincție, însă anul acesta a reușit să cucerească și titlul. Distincția reflectă nu doar inteligența și ambiția ei, ci și implicarea activă în comunitate și dorința de a face o diferență în viața celor din jur.

Distincția primită nu este doar o recunoaștere a muncii sale de până acum, ci și un pas important spre viitorul pe care Irina îl visează. După ce va termina cu studiile în America, tânăra își dorește să se înscrie la Facultatea de Medicină în Elveția.

„Vreau să fac medicina în Elveția și sunt foarte pasionată de acest subiect. Îmi place știința foarte mult.

Vorbesc trei limbi străine: engleză, română și franceză. În acești ani chiar m-am schimbat foarte mult, a fost o schimbare bună și pozitivă, sunt recunoscătoare că m-am mutat în America”, declara Irina Columbeanu atunci când și-a vizitat tatăl în România.

Irina Columbeanu, bilanțul vacanței în România. Ce spune despre casa de la Izvorani, dar mai ales despre situația tatălui ei: „Am vrut să-i spun în față că-l iubesc”

Irina Columbeanu, o bijuterie de fată: „Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine”. Discursul admirabil al tinerei și lacrimile lui Irinel

Irina Columbeanu, la mănăstire cu mătușile! Cum s-a fotografiat fiica lui Irinel alături de Ramona și Alina Gabor. Un detaliu din ținuta lor a atras atenția în mod special

Irina Columbeanu, revedere emoționantă cu prima ei bonă. „Am suferit mult când a trebuit să plec de lângă tine”

Pozele care îngrijorează

Toate bune și frumoase în viața ei, însă tânăra și-a îngrijorat o parte dintre fani cu cele mai recente postări de pe rețelele de socializare.

Irina Columbeanu s-a pozat înainte de o ședință de pilates, îmbrăcată adecvat, cu bustieră și colanți. Numai că are o talie atât de subțire, iar coastele sunt foarte vizibile, ceea ce i-a îngrijorat pe fani.

irina columbeanu, pozele care ingrijoreazaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Tânăra are delicatețea mamei sale, chiar dacă la chip aduce și cu tatăl său. Moștenește constituția mamei sale, care în tinerețe avea și ea talia trasă prin inel. Nu că de atunci s-ar fi schimbat prea multe.

Vezi și Irina Columbeanu a împlinit 18 ani și s-a sărbătorit în Santa Barbara. Imagini de la majorat și mesajul Monicăi Gabor, care i-a făcut „cadou” un frățior

Români lângă incendiile din Los Angeles. Irina Columbeanu: „Am inima frântă”. Ce au anunțat Andra Gogan și Andreea Antonescu

Irina Columbeanu a prins gustul luxului la 17 ani. Cum s-a filmat în vila lui Mr. Pink: „Să vă arăt ce țin în geantă”

Revedere emoționantă între Irina Columbeanu și tatăl ei, Irinel. Fata s-a ținut de cuvânt, a venit în România, dar fără mamă. Ce program au cei doi

Citește și:

Viorel Lis a împlinit 82 de ani și nu a fost uitat! Cadoul special, care reflectă pasiunea lui de o viață! Ce cadou modest a cerut el

Mihai Trăistariu, desființat fără milă de o femeie celebră de la TV: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil, ești o ființă care respiră degeaba!”