Ionuț Ungureanu, membru al trupei Provincialii, a ajuns de urgență pe masa de operație, după ce a fost mușcat de un câine. Din nefericire, artistul a fost nevoit să recurgă la intervenția chirurgicală pentru a-și salva degetul.
Managerul trupei din care face parte a fost cel care a dat toate detaliile despre starea de sănătate a artistului.
Din spusele acestuia, Ionuț Ungureanu a dorit să mângâie un ciobănesc mioritic, moment în care patrupedul l-a mușcat de mână. Odată ajuns la spital, medicii au avut de gând să-i amputeze degetul, însă au decis ulterior să încerce reconstrucția acestuia. Deși starea artstului este una bună în prezent, recuperarea va fi destul de grea.
Operație grea, de finețe
”A pus mâna, într-un mod total neinspirat, asupra unui câine care, din păcate, a interpretat greșit și l-a mușcat destul de rău. A fost nevoie de o intervenție pentru reconstruirea degetului.
Ce avem noi de învățat de aici? Fiți infinit mai precauți decât Ionuț, că putea fi mult mai rău. Câinele era un ciobănesc mioritic.
Se putea întâmpla mult mai rău. A ajuns la spital la Brașov, după a plecat la București. Acolo a fost operat. Inițial, se dorea amputarea. Slavă Domnului că echipa de la București a decis reconstrucția și nu amputarea degetului.
E bine, e ok. Am vorbit cu el, a fost pansat. Recuperarea e de durată, dar e pe drumul cel bun’’, a declarat managerul trupei Provincialii pentru Antena Stars.
Vezi și Miss Brazilia a murit la numai 27 de ani, după o operație banală
Citește și: