Din fericire, însă, s-a vindecat și ulterior chiar s-a vaccinat împotriva virusului.

Într-un interviu pentru Observator, omul de afaceri Ion Țiriac a mărturisit că a fost infectat cu noul coronavirus. Din fericire, a avut o formă ușoară și s-a vindecat deja.

Ion Țiriac s-a și vaccinat împotriva noului coronavirus, alegând serul celor de la Pfizer. În privința vaccinului, acesta nu a avut nicio îndoială.

„Am avut norocul norocului, am trecut prin ea (boala COVID-19, n.red.) fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani, n-am avut absolut niciun simptom.

Se întâmplă, mai bine așa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea, care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu.

Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă. L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci, dacă ai puțină minte în cap”, a spus Ion Țiriac, arată g4media.ro.

Diferență de 30 de ani față de femeia din viața lui

Ion Țiriac are o relație extraordinară cu jurnalista de origine egipteană Sophia Ayad, alături de care are și doi copii: Ioana și Karim. Cel din urmă a absolvit șțiintele politice în Statele Unite ale Americii, la școala de renume Deerfield Academy, din statul american Massachusetts, în urmă cu aproape doi ani.

Țiriac a cunoscut-o pe Sophie în 1994, la München, atunci când afaceristul trăia în Germania, iar Sophie lucra pentru revista Bunte. S-a închegat o frumoasă poveste de iubire chiar dacă era o diferență de 30 de ani între ei.

Vezi și Ion Ion Țiriac se însoară! S-a logodit cu cea mai frumoasă jucătoare de tenis

Citește și:

Interviu EXCLUSIV Pepe: ”Ca bărbat singur, îmi trăiesc viața așa cum consider”

Până la urmă s-au despărțit! Marea actriță și cântăreață a făcut acum anunțul. Erau logodiți și pandemia le-a tot amânat nunta