Dan Capatos, prezentatorul emisiunii Xtra Night Show, a anunțat, în direct, că Ioana Năstase și Ilie Năstase s-au împăcat, informează Cancan.
Dan Capatos a dezvăluit, în timpul emisiunii pe care o moderează, că a vorbit cu Ilie Năstase despre situația din urmă cu câteva zile, când Ioana a afirmat că a fost bătută și a sunat la 112. Iar fostul tenismen i-a spus că s-a împăcat cu soția lui. De fapt, că Ioana l-a iertat… „Am vorbit cu Ilie și mi-a spus că s-ar fi împăcat cu Ioana”, a afirmat Dan Capatos.
În seara de 8 ianuarie, Ioana Năstase suna la 112, pentru a cere ajutorul. Ea l-a acuzat pe soțul ei, Ilie Năstase, că a lovit-o. Imediat, la locuința celor doi au venit oamenii legii. Ioana avea să plece de acasă. A făcut câteva declarații, în care a explicat, între altele, că, de frică, s-a încuiat în dormitor, în așteptarea polițiștilor pe care-i chemase.
”Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca el să nu pățească nimic. Să fie ok. Mă bucur că am reușit să ies din casă. Dacă m-a bătut? Vă dați seama….
Am plecat de acasă, cum să rămân acolo? M-am închis în dormitor, până a venit poliția. Nu am depus plângere… Nu vreau ca el să pățească ceva. Știți, a mai avut el niște probleme în trecut. Dar acolo nu m-aș mai întoarce niciodată!”, declara atunci Ioana.
Mai spunea atunci că nu era prima oară când se întâmpla și că motive se găseau adesea, dar că întotdeauna a lăsat de la ea. ”Nu am greșit cu absolut nimic pentru a mă lovi”, mai spunea femeia.
Citește și:
Catinca Roman, despre separarea Oanei Roman de Marius Elisei. ”O trăgea în jos”