Ioana Popescu a devenit cunoscută după ce a povestit, cu lux de amănunte, despre relaţiile pe care le-ar fi avut cu mai mulţi fotbalişti. În urmă cu un an, bruneta căsătorit cu un fotbalist american, de origine maghiară.

Deși lucrurile păreau să meargă bine între cei doi, aceștia au decis să meargă pe drumuri separate.

Motivul divorțului

Anunțul a fost făcut de Ioana Popescu pe rețelele de socializare. Aceasta a ținut să precizeze și motivul pentru care căsnicia lor a luat sfârșit.

Potrivit acesteia, se pare că problemele dintre ea și soțul ei au apărut de ceva timp, însă acum s-a umplut paharul. Ioana Popescu a recunoscut că bărbatul nu contribuia cu nimic la averea familiei și nu avea nimic pe numele lui.

Mai mult decât atât, vedeta susține că soțul ei prefera să facă orice altă activitate decât să petreacă timpul cu ea.

Deși susține că nu vrea să spună ce a dus la despărțirea lor, în realitate expune online destule lucruri care o nemulțumesc la cel pe care l-a luat de soț. Unele serioase, altele mai puțin. Cum ar fi faptul că acesta nu a dus-o în suficiente vacanțe cu mai mult de două stele.

”Mereu am vrut să fiu aproape de lume și nu mi a plăcut să ascund, ca unii, nimic murdar sub preș. Aia e. Asta sunt eu, Popeasca. Vorbesc când ma enervez. De când ma știți de la TV, ati văzut ca am spus ce m-a durut în public, și mai ales la ore de maxima audienta. Așa că nu o sa mint nici de data asta.

N-am ascuns ca de peste un an relația mea cu Ionci nu este ok. DAA, am încercat din tot sufletul sa repar ceva, dar se pare temelia de fapt nu era ok.

Oricum sunt lucruri care au fost spuse și la tv, de repetate ori. Problemele sunt foarte, foarte multe, le știe și preotul lui catolic, le știe și mama lui, le știu și fiii lui, le știu și prietenii lui, le știu și amicii mei, le știe și el.

Dar nu sunt chiar asa de necuvincioasa ca să le expun chiar pe toate în public, așa că o să vă spun pe scurt și un pic, recunosc, blurat, despre cauzele pentru care eu azi acum Public și Definitiv ma voi desparti de Ionci, care sper din toată ființa mea, sa-l ajute Dumnezeu sa-l ia alta femeie care sa îl și iubească și pretuiasca mai mult decat am încercat eu în acesti 2 ani.

Cauzele despărțirii pentru o scorpioanca cum sunt eu sunt simple: partenerul nu ma incita nici excita cu nimic și nici nu face ceva pentru sporirea averii familiei, adica a averii mele, caci el nu are nimic pe numele lui.

Prefera sa stea după job la jdee’ de evenimente artistice pe care, citez apropiatii lui, nu le executa nici măcar ok, decat sa stea cu mine. Asta de 2 ani..

Igiena casei dansului ati văzut-o la Antena Stars. Mai multe nu comentez.

Vacante în afara tarii: doar una de 2 stele în 2 ani. Prefer sa ma opresc aici.. El le știe, multe.. I le-am mai tot spus.

Inclusiv ca nu e ok sa stam în 2 case și sa plătim 4 case, în loc sa se miște rapid sa facă ceva sa stam intr-una singura. Repet, 3 case sunt ale mele, ale familiei mele. El nu sta în casa sa, sta în casa mamei unuia dintre băieții lui.

Ps: Aceasta despărțire nu are absolut nicio legătură cu faptul ca Ionci s-a enervat când am vrut sa pun în vară în mașină la radio Holograf și nici cu faptul ca dl C. Hagima ne a vizitat anii trecuți în toate casele familiei., a scris Ioana Popescu pe rețelele de socializare.

”Bomboana de pe colivă”

Ulterior, aceasta a revenit cu o declarație la Antena Stars, în care a spus ce a enervat-o cel mai tare: comportamentul lui față de pisica ei. ”Nu prea sunt foarte fericită. Am decis să mă despart definitiv de soțul meu.

Poate lumea nu înțelege cât îmi iubesc și mi-am iubit pisica. Dar asta a fost cireașa de pe tort, faptul că eu i-am lăsat-o la ei în grijă, ca să nu cadă de la etajul 8.

I-a dat și pește, și fiicat și ouă, ea nu avea voie să mănânce. Asta a fost bomboana de pe colivă”, a declarat ea înfuriată.

Cu alte cuvinte, motivele ei de divorț sunt cât se poate de punctuale. Deși pentru unii ar putea părea superficiale, adevărul e că sunt doar doi oameni într-o căsnicie și doar ei știu ce s-a întâmplat acolo și dacă e iremediabil.

Vezi și Reacția soțului Ioanei Popescu, după scandalurile sexuale în care a fost implicată fosta jurnalistă

Citește și:

Fiul lui Adrian Mutu a împlinit 6 ani și a fost sărbătorit pe terenul de fotbal. Imagini adorabile cu Tiago

Andreea Raicu a explicat de ce nu e măritată și nu are copii. În sfârșit a rupt tăcerea. Ce sfat are pentru femeile singure