Ioana Ginghină s-a măritat anul trecut pentru a treia oară, cel care a făcut-o să creadă din nou în dragoste, după divorțul dureros de Alexandru Papadopol, tatăl fiicei sale, fiind Cristi Pitulice.

Însă actrița glumește destul de des pe seama acestui subiect și pe marginea situației pe care a avut-o până acum pe plan sentimental. Fiecare prag de vârstă a venit, în cazul ei, cu un nou soț, spune mai în glumă, mai în serios Ioana Ginghină, care mărturisește că nu va spune ”nu” nici în fața celei de-a patra căsnicii, în cazul în care cea din prezent nu va decurge conform așteptărilor sale.

“Dacă este nevoie și, Doamne ferește, mă despart de Cristi, să mă credeți că o să mă mai mărit încă o dată, n-am nicio problemă!

Eu fac glume prin teatru. Am colegi noi care nu mă cunosc, au vreo 20 de ani și sunt fascinați: “De 3 ori te-ai măritat?”.

Nu știți ce zace în mine! Le spun: “Eu am experimentat căsnicia la 20 de ani, la 30 de ani, la 40 de ani.” Să sperăm că ne oprim aici și nu o experimentez și la 50 de ani, dar viața bate filmul!”, a declarat Ioana Ginghină pentru ego.

Nunta Ioanei Ginghină, marcată de mai multe evenimente neplăcute. Soțul vedetei a ajuns la spital, iar poliția a fost chemată de mai multe ori

Soțul Ioanei Ginghină, victima criticilor în mediul online

Chiar dacă formează de ceva vreme un cuplu, fotografiile pe care actrița le are cu actualul soț pe rețelele de socializare sunt extrem de puține. Artista are și o explicație pentru asta și l-a expus extrem de natural și fanilor săi.

„Cristi mi-a zis „Te rog să nu mă mai pui pe Instagram.” Deci de câte ori îl pun, e ceva rău, are un val de hate de groază, îi scrie lumea lui de toate, dar și femei. „Urâtule, de toate”.

Lumea zice „vai, dar te duci singură? De ce nu pui poze?” Nu pe feed, pun pe story, acolo dispare repede și lumea îl caută și îi dă bullying la greu, că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine, că altfel e vai de capul lui.

Eram șocată că sunt și femei! I-a scris o doamnă că dacă nu eram eu, nu ajungea în Thailanda, dar el are agenție de turism!”, a declarat actrița, în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV.

Ioana Ginghină, filmul complet al nunții de la curte și imaginile pe care nu le-a arătat până acum. Fiica ei de 15 ani a fost ca o prințesă

Cristi Pitulice și Ioana GinghinăSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Primește declarații de dragoste de la fani

Chiar dacă este femeie măritată cu acte în regulă, Ioana Ginghină spune că mesajele pe social media din partea admiratorilor săi nu contenesc. Ba mai mult, atunci când bărbații nu primesc niciun semn de la aceasta, ei merg mai departe și îi trimit Ioanei fel de fel de fotografii indecente.

„Mi-a zis Cristi „Nu mă mai pune, lasă-mă așa”. El tot apare la alte televiziuni (n.r. cu domeniul său), acolo nu-și ia hate, la mine, la monden, își ia hate.

Mie îmi scriu bărbații că n-am făcut alegerea bună. Ei ce cred că o să le zic? Și îmi trimit poze, selfie-uri. Câteodată logica mea nu înțelege. Primesc și poze indecente.”, a recunoscut ea.

Ioana Ginghină, despre greșeala pe care o fac părinții vizavi de copii atunci când divorțează. Inclusiv ea a făcut-o și relația cu Ruxandra s-a deteriorat

Vezi și Acum căsătorită pentru a treia oară, ce spune Ioana Ginghină despre încă un copil: ”Sunt o doamnă”

Citește și: