Tocmai din această postură, vedeta are un sfat pentru toți părinții care trec printr-un divorț. Iată ce greșeală nu trebuie să facă în relația cu copiii lor.

Ioana Ginghină împărtășește adesea cu fanii săi, pe blogul personal, fel de fel de experiențe din propria sa viață, din dorința de a servi drept exemplu, bun sau rău. Astfel, vedeta a adus în discuție o experiență prin care a trecut după divorțul de Alexandru Papadopol, al doilea său soț, de unde a rezultat și fiica celor doi, Ruxi.

Astfel, actrița povestește cum, din dorința de a-și proteja fata și de a-i suplini orice fel de lipsă, aceasta nu a pus la vremea aceea niciun fel de limită și a fost extrem de permisivă cu fata ei. În acest sens, faptul că nu a stabilit niște reguli clare a fost total greșit, iar efectele au fost dintre cele mai rele, spune Ioana Ginghină.

„Discuția despre relațiile dintre părinți și copii se orientează adesea spre părinții care nu respectă limitele adolescenților lor, intervenind prea mult în viața acestora. Dar, există și situația inversă, la fel de importantă: părinții care nu stabilesc propriile limite cu adolescenții lor.

Aș vrea să împărtășesc o experiență personală în acest sens. În timpul divorțului, încercam să o protejez pe fiica mea, îndeplinindu-i toate dorințele. Credeam că astfel o voi face să se simtă mai puțin vulnerabilă în contextul tensiunilor din familie. Dar am observat că această abordare a avut un efect contrar.”, a scris Ioana Ginghină pe blogul personal.

Fiica Ioanei Ginghină a împlinit 15 ani și este bucățică ruptă din tatăl ei, Alexandru Papadopol. Ruxi, ședință foto ca o divă

Fiica mea a început să profite de această situație”

Astfel, faptul că i-a oferit atunci fiicei sale tot ce își dorea nu a avut deloc urmări bune, spune Ioana Ginghină, care mărturisește că relația lor s-a deteriorat, din cauza acestei atitudini permisive. Nu e vina fetei – ea a procedat așa cum ar fi făcut orice copil de vârsta sa, neavând maturitatea de a gestiona o astfel de situație.

Din această cauză, actrița a revenit la educația de bază, cea cu reguli și limite stricte, care le-a făcut pe cele două să revină la relații mai bune.

„Fiica mea a început să profite de această situație, ceea ce m-a făcut să conștientizez că greșeam.

Am învățat pe propria piele că limitele și regulile sunt esențiale, indiferent de situația familială.

De când am început să impun limite clare – la bani, timp petrecut pe telefon și limbaj – relația cu fiica mea s-a îmbunătățit considerabil. Ea a început să înțeleagă că există o diferență de perspectivă între noi, cauzată de diferența de generație, dar și că există un respect reciproc pentru aceste diferențe.

Am observat că generozitatea nelimitată a părinților poate cauza stres și tensiune în relația cu adolescenții. Părinții fără limite pot ajunge să sufere atât pe plan material, cât și relațional. Părinții suferă și evită conflictul cu copiii lor.”, a continuat actrița.

Ioanei Ginghină nici nu-i pasă la ce liceu va intra fiica sa, care e clasa a VIII-a: „Să rămână sănătoasă la cap” Ce spune despre sistemul de învățământ

fiica-ioana-ginghina-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Ioana Ginghină, avertisment pentru părinți

Astfel, Ioana Ginghină îndeamnă toți adulții care trec prin situații similare să nu facă aceeași greșeală și să pună bariere clare, chiar dacă un părinte a plecat din familie, iar schimbările îl pot dezechilibra pe copil.

”În absența unor limite clare, ei pot deveni nesiguri și pot încerca să descifreze constant emoțiile și intențiile părinților. Adulții care nu vor trage linie și nu vor spune: „Asta m-a rănit”, vor continua să fie răniți, deoarece copiii lor s-ar putea să nu realizeze că acțiunile lor îi afectează pe părinți. (…) Limitele de la părinți la copii au o funcție importantă.

Atât părinții, cât și adolescenții vor descoperi beneficiile stabilirii limitelor. În loc să evite problemele, vor învăța să le rezolve împreună, ceea ce va aduce o apropiere reală. În acest context, părinții și adolescenții vor putea experimenta un sentiment de relaxare și de încredere reciprocă.”, mai spune actrița, căsătorită recent pentru a treia oară.

Vezi și Ioana Ginghină, despre conflictele cu fiica sa: „Adolescenții pot fi destul de iritanți și nepoliticoși”. Sfaturile ei pentru toți părinții dar și Acum căsătorită pentru a treia oară, ce spune Ioana Ginghină despre încă un copil: ”Sunt o doamnă”

Citește și:

Andra va cânta imnul României la meciul cu Elveţia, de pe Arena Națională. Tricolorii sunt calificați la Euro 2024

Vincent Cassel s-a despărțit de soția cu 30 de ani mai tânără și se iubește deja cu o braziliancă superbă. Fosta nevastă și actuala iubită parcă ar fi gemene