Actrița a declarat recent că este foarte bine din punct de vedere sufletește, dar a scăpat o afirmație care pune pe gânduri.

”Sunt foarte bine și să știi că dacă mă întrebai chestia asta acum vreo 4-5 ani îți spuneam că nu, că cred în căsnicia până la adânci bătrâneți! Acum am o grămadă de prietene care ori trec prin divorț, ori trec prin niște căsnicii nu neapărat care nu sunt frumoase, dar care zic că abia așteaptă să plece de acasă cu prietena ei în altă parte, își fac tot felul de vieți în afara relației cu iubitul-soțul și îmi dau seama, eu am o relație cu un iubit de doi ani – facem 3 ani în octombrie și noi, fiind încă la început, la noi  totul e frumos…

Și mă gândeam probabil că secretul succesului unei vieți frumoase este, nu știu, după 10,15, 20 de ani, să schimbi partenerul, pentru că îți spun sincer, în jurul meu eu nu văd cupluri, așa, am cupluri care sunt de 20 de ani și sunt foarte bine, dar în rest, toată lumea nu știe cum să fugă de acasă. Și cei care sunt împreună.

Și mi se pare trist, pentru că eu abia aștept să mă duc acasă. Ideea este nu numai că sunt la început. Dar am o relație la o varstă la care știu cum să îmi  construiesc relația ca peste 10 ani să fie la fel. În sensul să construim împreună.

Pentru că, cumva, la tinerețe fiecare își face drumul lui. Cu carieră, cu prieteni, cu nu știu ce… Și la un moment dat, mai ales când apare copilul, ne despărțim. Stai tu cu copilul ca să fac eu nu știu ce. Ei, acum nu mai las lucrurile astea, nu le mai las!”, a declarat ea într-un interviu pentru Ciao.

”Eu am grijă mult mai mult de cuplu acum”

Cu fetița ei deja mare, e mult mai simplu să se concentreze mai mult pe viața de cuplu, admite ea. ”Nu se mai pune problema! Ne înțelegem foarte bine și e într-o perioadă foarte bună. Amândouă ne înțelegem super bine. În sensul că a trecut și nebunia aia cu adolescența. Parcă s-au liniștit așa lucrurile… Dar ce vreau eu să spun este că acum noi avem, de exemplu, vineri seară, seară de socializare.

Se închid telefoanele, se lasă telefonul, tot, și stăm, bem, povestim, ronțăim, chiar dacă e ceva nesănătos, chipsuri, nu contează. Bem alcool, povestim, și aia e seara de socializare.

Și vreau sa îți spun că ne-a intrat în reflex, lucru pe care înainte nu-l  făceam. Sper ca această seară de socializare să fie apoi de călătorii… Eu am grijă mult mai mult de cuplu acum, pentru că am înțeles că dacă nu ai grijă de el, se duce!”, a mai spus fosta soție a lui Alexandru Papadopol.

A recunoscut de ce se căsătoresc, de fapt

Cât despre nunta care urmează, pentru că va fi una, în cele din urmă, iată ce spune actrița. ”Ar trebui să urmeze nunta, dar pentru că nu reprezintă o prioritate pentru nimeni, nu ne grăbim. Și ne e și bine așa…

Pentru mine, personal, nu mai înseamnă neapărat ceva această nuntă. De fapt de unde a pornit. Avem niște prieteni care ne-au cerut de nași, și ca să le putem fi lor nași ar trebui să ne căsătorim.

Ideea este că prietenii noștri se căsătoresc abia la anul, pentru că nu au găsit restaurant anul acesta. Drept pentru care, da, probabil că undeva anul acesta o să fie și nunta.

Acum, nunta nu o să fie o nuntă efectiv, o să fie o petrecere. Noi nu avem nevoie de local și de altele. Nu, o cununie civilă, o petrecere drăguță, cu prieteni și cam aia. Adică nu rochie, nu tam-tam, nu probleme…”, a mai spus ea.

Vezi și Cum se menține și slăbește Ioana Ginghină, la 44 de ani: „De 4 ani am greutatea ideală și analizele perfecte”

Citește și:

Leona Lewis este însărcinată cu primul ei copil. Artista este în culmea fericirii!

Cum se menține în formă Antonia: ”Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă”