Keed a făcut parte din echipa albastră a lui Chef Florin Dumitrescu în sezonul nouă al emisiunii „Chefi la cuțite”, de la Antena 1, acolo unde a ajuns până în semifinale. Invitat recent într-o nouă ediție a emisiunii Unica, artistul a povestit despre pasiunea sa de a găti, oferindu-le fanilor câteva sfaturi esențiale: trebuie să guști întruna pentru că orice scoți sau adaugi influențează textura, gustul, aspectul

Vezi video:

Ce a însemnat pandemia pentru artist, când concertele s-au anulat 

Keed a povestit pentru Unica ce s-a întâmplat după participarea la Chefi la cuțite și până-n prezent: după vreo șase, opt luni, am făcut mai mulți bani singur decât am făcut cu toată trupa Șatra Benz într-un an. Chestia asta a venit fix acum în pandemie când muzica nu merge și am început să produc venit din mâncare și bucătărie, a recunoscut artistul. 

David Ioniță este unul dintre membrii fondatori ai trupei fenomen Șatra Benz, o formație de trap care i-a cucerit pe mulți dintre fanii acestui gen de muzică, adunând pe YouTube zeci de milioane de vizualizări. 

Keed, unul dintre influencerii Social Stars 

Recent, Keed a devenit unul dintre influencerii care fac parte din portofoliul rețelei Social Stars lansată de Ringier România în colaborare cu BrandTube. Artistul spune că s-a născut, practic, în social media și tot acolo a crescut organic: eu și cu Șatra am lucrat independent și am clădit strict pe bazele online-ului. Nu ai cum să reușești solo, o dată că unde-s mulți puterea crește. Ce-am făcut noi ca trupă a fost mult mai puternic decât ce ar fi putut face fiecare pe plan solo

Keed le-a mărturisit fanilor că nu face doar trap: „am zis-o pentru că am simțit-o că sunt băgat într-o cutie, eu nu fac doar trap și nu mai e de mult un stil de viață pentru mine. Eu pot să când, eu pot să fac și rap, pot să fac și r&b, și pop, și tot ce vreau eu să fac, a mai continuat artistul.