Teo, poți enumera, te rugăm, trei lucruri nesperat de bune care ți s-au întâmplat în anul care se încheie?

Nu știu dacă vreunul dintre noi poate vorbi despre anul care este aproape de final în termeni elogioși, dat fiind contextul acesta al pandemiei. Nu e fost cel mai bun an al meu, așa că nu voi încerca să inventez un răspuns…

Ne poți prezenta o viziune optimistă și una pesimistă a anului care vine, în opinia ta?

În varianta optimistă, noul tip de virus care se îndreaptă către România va fi oprit la timp și se va crea repede un protocol de tratament, astfel încât să nu mai avem pierderi de vieți. În varianta pesimistă, acest lucru nu se va întâmpla și o vom lua de la început… La începutul acestei perioade încă mai speram, nu știam cât de rău, de complicat și de solicitant psihic va fi. Rămân, totuși, la varianta optimistă…

Teo Trandafir si Bursucu (2) (1)

Am putea menționa câteva dintre apanajele tale: optimismul, umorul, bunătatea. Când ai ”suferit” ultima dată de un optimism molipsitor, când ai râs și ai făcut pe cineva să râdă din tot sufletul și cum ți-ai manifestat cel mai recent bunătatea?

Eu sper că fac asta mai tot timpul, pentru că, într-adevăr, sunt un om pozitiv. Încerc să fac acest lucru în fiecare zi când ajung la redacție. Încerc să ofer din ce am într-un mod special, dar, de obicei, aceste lucruri nu se povestesc.

Încerc să ofer unui om ceea ce își dorește, pentru că degeaba oferi unui om căruia îi este foame, haine. Prefer să ofer oamenilor ceea ce îi bucură, dar pentru asta trebuie să-i cunosc puțin, să-i ascult.

Dacă ai putea împrumuta de la fiica ta, Maia, o calitate, ai alege…

Puterea, este un om extrem de puternic. Are căderile ei ca toată lumea, nu este robot, dar puterea ei de a merge mai departe în fiecare zi pe mine mă impresionează.

Ce te intrigă cel mai mult la generația ei? Ce te încântă și ce te sperie?

Mă intrigă faptul că s-au obișnuit deja cu relații care nu presupun neapărat vorbitul față în față. Într-un fel putem da vina și pe vremuri.

Dar ce mă bucură este faptul că încep să se deceleze foarte clar între ei, sunt ori foarte, foarte buni, ori mult mai puțin buni. Nu prea mai există o clasă de mijloc pe care să te poți baza, ca înainte. Înainte știai că un copil va deveni covrigar, meșteșugar, muncitor. Acum toți vor să fie manageri, avocați și medici. Asta înseamnă că va trebui să ne facem singuri covrigii în casă.

Îți amintești cum erai tu în pragul majoratului? Cum era atunci și cum e acum?

Nu îmi amintesc foarte bine, parerile sunt împărțite. Eu am avut senzația întotdeauna că am fost un copil obișnuit, lipsit de culoare, de neremarcat, dar oamenii care povestesc despre mine și îmi povestesc mie îmi spun contrariul. Eu nu recunosc personajul despre care se vorbește. Mie mi s-a părut întotdeauna că trebuie să dau mai mult, să fac mai mult, să înțeleg mai mult și mai repede. Oamenii spun că faceam asta. Părerea mea despre mine este una distorsionată.

La majorat ne adunăm cu toții într-o sufragerie, nu aveam voie să bem, erau părinții cu noi. Acum nu am mai văzut majorate cu participarea părinților. Ei ori se retrag, ori sunt pur și simplu alungați. Eu nu-mi permiteam să-i spun tatălui meu să iasă din încăpere, nu era bine. La vremea aia eram și obișnuiți cu un sistem de valori puțin diferit.

Gândul cu care te trezești în fiecare dimineață e… 

O să fie bine!

Interacționezi cu zeci de oameni săptămânal, iar de zeci de ani realizezi emisiuni tv. Cum își lasă amprenta asupra ta fiecare interacțiune cu oamenii?

În mod diferit, în funcție de calitatea omului. Mi s-a întâmplat să am surprize extrem, extrem de plăcute, ca discuția pe care eu o văzusem într-un fel s-o ia pe o latură complet imprevizibilă și asta m-a uimit.

Nu mai iau nimic ca sigur, este clar că sunt anumite lucruri, de exemplu emisiunile, care au viața lor și trebuie respectate ca atare.

Dacă ai face o monografie a vieții mondene din România, cum s-ar intitula și ce ar conține, în capitole?

Aș parafraza și aș numi-o . Printre capitole s-ar număra , și, eventual, .

Un capitol din viața ta pe care l-ai rescrie care ar fi?

Nu am un asemenea capitol și nici nu am stat să mă gândesc pentru că mi se pare pierdere de timp, atâta vreme cât nu prea mai poți schimba mare lucru, este o investiție sentimentală care nu își are rostul.

În ce investești acum, la 53 de ani? Spiritual și material?

Nu prea investesc, încerc să economisesc, pentru că nu știu ce vine.

Investițiile în perioada asta mi se par riscante și încerc să pun deoparte pentru vremurile ce vor veni, dar sper din suflet să fie bune și să nu fie nevoie de atâtea rezerve. În cazul în care, ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva, vreau să am pe ce să pun mâna. Spiritual investec în Maia și în mine, sunt investiții sigure și involuntare.

NU POT TRĂI FĂRĂ

Nu pot trăi fără copilul meu, fără apă caldă și săpun, fără să am o rutină, pentru că haosul ma obosește cumplit. Nu pot trăi cu adevărat fără iubire și fără încredere.

Foto: Kanal D