Raluca, la ce te-ai gândit prima dată după ce ai citit scenariul de la RUXX? Ce ți-a transmis?

M-am bucurat foarte, foarte tare că este o poveste cu oameni cu care putem empatiza. Am prieteni sau prietene care seamănă foarte mult cu personajele respective. Părea un serial și o poveste foarte autentică, în România și în Bucureștiul zilelor noastre, cu oameni de vârsta mea. Și asta e o chestie foarte rară pentru mine, a fost printre puținele scenarii la care am rezonat din prima atât de bine. Cred că a fost foarte important.

Cu ce se remarcă serialul dintre producțiile românești realizate până acum? De ce nu seamănă cu nimic?

Nu știu dacă seamănă sau nu seamănă cu nimic. Poate seamănă cu alte producții pe care n-am apucat noi să le vedem, habar n-am. Important e ca spectatorii să fie deschiși, să dea o șansă unui lucru pe care nu l-au văzut încă și care poate o să-i surprindă foarte plăcut.

Așteptai o asemenea producție, un asemenea rol, te gândești la ce roluri ți-ar plăcea să interpretezi, la producțiile în care ți-ar plăcea să joci?

Cred că orice actor se gândește sau are anumite lucruri pe care și le dorește. Cum ar fi la mine – tot timpul am visat s-o joc pe Nastasia Filippovna din ”Idiotul” . Așa și la seriale și la filme, cred că toată lumea își dorește să joace roluri cât mai complexe, care să le permită să aibă o paletă cât mai largă de joc. Noi avem o industrie mică, nu suntem o țară foarte mare, cu mii de cinemtografe și cu mii de producții pe an. Castingurile sunt puține, iar noi, actorii, suntem destul de mulți. Eu nu refuz din principiu niciun casting, mă duc cu drag, mă bucur că sunt chemată. Nu refuz decât atunci când nu am timp sau chiar nu rezonez eu cu povestea din scenariu. Dar da, evident că este visul oricărui actor să facă un proiect atât de lung. Este o diferență foarte mare între a lucra la un film 30 de zile și a filma la un serial șase luni. E ca o școală de actorie.

raluca aprodu

Ce caracteristici ai scos la suprafață pentru RUXX? Cum ai construit personajul?

Toată paleta! Am fost foarte atentă atât la personajul neu, cât și la interacțiunea cu celelalte personaje. Mi-am construit personajul din felul în care interacționează ea cu părinții ei, din relația cu sora ei, cu șeful ei. Pe Rux o caracterizează mai bine felul în care interacționează ea cu celelalte personaje decât propria ei personalitate. Așa mi-am construit personajul, ușor, ușor, citind toate episoadele, am pus cap la cap puzzle-ul și s-a conturat. Cât despre calitățile, defectele, personalitatea, cred că treaba asta cu sora mai mare a fost foarte important de subliniat, pentru că eu am, la rândul meu, o soră mai mare care m-a crescut pe mine și cred că, în momentul în care ești soră mai mare a unei surioare mai mici, acel lucru te definește, te obligă să fii mai responsabilă, chit că vrei, chit că nu vrei, chit că ai sau n-ai habar. Sora mea e mai mare cu un an și jumătate decât mine, dar eu o vedeam ca pe un adult. Chestia asta te formează și pentru atunci când ești mai mare.

Prezentarea serialului spune că ne arată povestea unei generaţii care trăieşte într-o ţară prinsă între trecut şi viitor. Cum vede Raluca Aprodu, actrița, această dualitate – între trecut și viitor- care sunt lucrurile care rămân agățate de viețile noastre care aparțin trecutului și de care ai vrea să scapi și care e viitorul care ai vrea să vină mai repede?

O să pară că încerc să fiu polictically correct, dar nu, chiar cred asta, cred că multe lucruri din trecutul nostru au fost bune și cred că pe multe trebuie să le luăm cu noi mai departe, nu cred că trebuie aruncate la gunoi automat, cum de multe ori am și eu intenția asta, poate din lipsă de răbdare sau din lipsă de înțelegere sau dintr-o imaturitate pe care am avut-o și o mai am din când în când în anumite situații. Cred că unele lucruri din trecut trebuie păstrate. Într-adevăr, mă mai lovesc de anumite lucruri care au ajuns să mă enerveze- deși eu mă enervez destul de greu- de care încă mă mai lovesc și mi se pare incredibil că în secolul ăsta, într-o țară europeană, cineva își mai permite să-mi trimită mailuri – să dau un exemplu concret, deși n-aș vrea să jignesc pe nimeni – în care mi se cerea să trimit o fotografie în care să se vadă dunga dintre sâni. Genul ăsta de formulări, în secolula ăsta, nu pot să înțeleg cum mai e posibil să se mai întâmple chestia asta. Nu înțeleg cum mai e posibil ca la un casting actrițele trebuie să vină îmbrăcate cu haine care sa le evidențieze forma corpului – astea sunt genul de mailuri pe care bărbații nu le primesc. Chestia asta mi se pare în continuare vetusta, ca să nu folosesc alt cuvânt. Aș vrea să se opreasca lucrurile astea, dacă se poate. Ar fi minunat.

Care ar fi cea mai favorabilă descriere pe i-ai face-o tu personajului tău și care ar fi cel mai puțin măgulitoare?

E un om foarte loial și asta cred că este o calitate, chiar dacă de multe ori lucrul ăsta e de multe ori în detrimentul tău, dacă ajungi să întâlnești oamenii nepotriviți. Dar eu mă țin să cred că, în zilele noastre, e o calitate să fii un om loial și Rux are asta din plin. O calitate mai ”mică”- cred că nu e foarte conectată cu partea ei emoțională și cred că are momente în care se minte singură, ceea ce nu e un lcuru foarte bun pe termen lung, pentru că, la un moment dat, o să te încurci în propriile minciuni emoționale și o să te trezești la finalul zilei profund nefericită.

Ce admiri cel mai mult la o femeie, de fapt?

Feminitatea, pe care eu, recunosc că am accesat-o destul de târziu. Eu am fost mai băiețoasă când eram mică și cumva recunosc că mi se părea că aveam această preconcepție conform căreia femeile sunt mult prea sensibile câteodată sau că au mai multe slăbiciuni decât bărbații. Aveam impresia că dacă mă iau la întrecere cu băieții în curtea școlii, cumva o să mă respecte sau o să fiu de-a lor. Cu timpul, cu vârsta, am înțeles că nu trebuie să joci fotbal ca să fii luată în serios. Puterea femeii stă exact în feminitate și poți să-ți exprimi emoțiile fără să fii considerată un om slab sau mai puțin pregătit pentru greutățile vieții. Sunt femei care emană chestia asta și nu ține de felul în care se îmbracă, de felul în care vorbesc, de felul în care reacționează. E o chestie pe care o conțin, e o împăcare cu ele însele care pe mine mă fascinează și mă atrage.

Regizoarea Iulia Rugină spune că RUXX vorbeşte despre o generaţie care-şi găseşte vocea şi identitatea într-o societate patriarhală. Tu, Raluca Aprodu, de care dintre metehnele societății românești actuale ai vrea să scapi?

Mi-e foarte greu să răspund nu pentru că n-aș avea o părere, ci pentru că, recunosc, îmi este frică. Am ajuns la un nivel la care orice ai spune poate fi folosit împotriva ta sau scos din context; mi se pare că este un subiect foarte sensibil. O să răspund la întrebarea asta sincer, dar în felul meu. Eu susțin foarte mult lucrurile în care cred. Eu nu cred că bărbații trebuie să sufere pentru greșelile pe care le-au făcut bărbații de dinaintea lor, așa cum noi,femeile, nu trebuie să suferim pentru greșelile pe care le-au făcut femeile de dinaintea noastră. Cred că trebuie foarte mult echilibru, mai multă răbdare, pe care mi-o cer și mie, e nevoie de un pic de timp ca lucrurile să se rearanjeze, pentru că au fost schimbări bruște, multe de foarte bun augur, dar cred că e nevoie de un pic de timp să ne adaptăm la ele; și la cele bune e nevoie de timp, ca și la cele rele. Cred că trebuie răbdare și mai puțin patos când se vorbește despre lucrurile astea.

NU POT TRĂI FĂRĂ

Pisicile mele, surioara mea și prietenii mei apropiați. 

Foto: Adi Marineci