Neti, noi te vedem din fața televizorului, viața ta se învârte în jurul horoscopului de dimineață. Ce altceva mai compune omul Neti Sandu, în afară de astrologie?
Asta îmi ocupă tot timpul pentru că mă trezesc de dimineață (foarte devreme, așa cum știți) și merg la serviciu. Ajung acasă, mănânc, mă odihnesc și, apoi, mă apuc de scris. În weekend, și uneori în timpul săptămânii, mai pot ieși la o cafea cu cineva, dar nu aș putea zilnic să-mi fac un alt program. Deși pare banal: cum să-ți ocupe timpul doar asta?!, dar eu scriu în fiecare după-amiază.
Sunt lucruri pe care le faci din superstiție, din obișnuință, în fiecare dimineață?
Mi-am propus să nu am superstiții, prejudecăți care m-ar restricționa. Nu vreau să mă sabotez.
Prezența ta pe micile ecrane din fiecare dimineață este liniștitoare, este o constantă care ne oferă un confort mental, fie că suntem pasionați sau nu de horoscop. Care sunt constantele din viața ta și ce îți oferă ție confortul de zi cu zi?
Nu pot să zic că sunt într-o formă liniară și într-un echilibru prefect. Muncesc pentru asta. Dacă am o perioadă mai dificilă și se suprapun prea multe, cobor ștacheta, să zic așa, dar după aceea depun absolut toate eforturile să ies de acolo și să mă situez în zona mea de confort. Așa că nu e foarte simplu.
Ce nu ai vrea sa se schimbe în viața ta niciodată?
Eu am nevoie de sănătate. După aceea, dacă vreau să fac ceva, fac, dacă nu, nu. Dar nu vreau să mă destabilizez. Pentru că e ușor, dacă scoți ceva dintr-un stil de viață, să faci un dezechilibru și poți să pierzi starea de bine, vibe-ul.
Cel mai recent lucru pe care l-ai învățat a fost, în contextul…
Unor relații de serviciu. Am învățat o notă de diplomație care mie mi-a lipsit total, pentru că asta nu o cultivi ușor, ci trebuie să o ai în tine și să o fi avut în familie ca model.
Pentru ce nu ai niciodată suficient timp?
Să ies pe cât de mult aș vrea.
Lucrurile care nu încetează să te surprindă sunt…
Și bune, și rele. În relațiile cu oamenii pe care-i știu de multă vreme, și cred că știu totul despre ei și modul în care reacționează, încă sunt surprize și sunt foarte fercită că, uite, ce minunat că omul mai are ceva de oferit. Ceea ce este nemaipomenit. Dar și cele rele sunt inepuizabile, mă surprind, deși știu că pot apărea oricând.
Ce nu ai reușit să înveți niciodată?
Chineza, matematici superioare (râde).
Ai putea să asociezi câte o caracateristică de-le tale cu fiecare litera care compune numele tău? N… E… T… I…
N – nostim;
E – echitabil/energic;
T – tinerețe;
I – independență.
Care sunt complimentele care merg direct la inima ta?
Nu știu, pot spune ce mi-au tot zis oamenii de-a lungul timpului. Că sunt plăcută, elegantă, sinceră. Cei din jurul meu mi-au zic încă de mică că sunt finuță.
Ce ai vrea să știe lumea despre tine?
Eu cred că se știu destule. N-am avut ceva de ascuns. Ce era de spus, s-a spus
Care sunt persoanele, lucrurile în care ai încredere oarbă și ce înseamnă acest lucru pentru tine?
Nu am încredere oarbă pentru că am văzut, de-a lungul vieții, că asta este o caracteristică: se poate forma foarte ușor o relație și, ca din telecomandă, ea dispare. Fie că e vorba de 2 sau 30 de ani. Într-o clipă acea persoană poate să nu mai fie. E foarte dureros. Așa că am învățat, de la început, că e bine să nu ai încredere oarbă în ceva și să-ți spui toate speranțele în cineva. De aceea am și rezistat singură.
NU POT TRĂI FĂRĂ
Coală de hârtie, pix, creion, radieră – scriu mult și șterg zilnic astrograma pe care o folosesc să mut poziția lunii, ca să văd ce unghiuri face și, de asemenea, să văd dacă și celelalte planete se mută într-o altă zodie.