Interviu EXCLUSIV Marius Florea Vizante: ”Sunt departe de a fi un personaj perfect pozitiv”

Greu de spus, cred că sunt multe inhibiții. Prima și cea mai greu de trecut este teama de a apărea și vorbi în public, ceea ce ajută este să te gândești că nu vorbești tu, ci personajul. Cred că fiecare dintre noi avem această teamă, chiar citeam un studiu care arăta că una dintre cele mai mari temeri, pe lângă de cea de moarte, este aceasta. Sunt și roluri care te pun în posturi total neplăcute, care te fac să scoți tot ce este mai rău în tine, ca să poți transmite real cum e personajul. Sunt situații în care poți să devii inhibat, pentru că oamenii te asociază cu anumite personaje și apare dezamăgirea că tu în realitate nu ești exact ca acel personaj.

Te-a deranjat vreodată să afli adevarul gol-goluț despre tine, în orice context?

Da, nu este întotdeauna este confortabil să îl auzi, indiferent de context. Poate e bine să îți fie spus față în față și cu un ton calm. Nu cred că există cineva căruia să nu-i pese, să nu fie deranjat de anumite lucruri pe care le află despre el și pe care le vede diferit. Oricât ai vrea sau ai încerca, te pot surprinde adevărurile despre tine. Iar eu sunt departe de a fi vreun personaj perfect pozitiv. Doare câteodată… și știi că e așa, dar nu ai avut timp sau putere să le înfrunți. Și asta este o discuție: dacă noi, ca actori, am fi extrem de analitici și autocritici, probabil nu am mai putea profesa la fel de bine. Cred că un actor ar trebui să fie o persoană așezată undeva la mijloc, cred că un actor pune parte din el și se duce și către un personaj care se naște, creează ceva nou nouț. Este la jumătate între ceea ce a scris autorul și ceea ce este el ca om.

Ce fel de umor apreciază Marius Florea Vizante?

Cel care mă face să râd! (râde) În general, în meseria noastră, mesajele trebuie să transpară, nu să fie comunicate mecanic. Umorul funcționează cu măsură exactă, râsul este un act reflex. Până să apuci să înțelegi cu adevărat, râsul se declanșează. Este ca și cu fulgerul și tunetul: fulgerul e râsul, tunetul este înțelegerea glumei, a stimulului. Apreciez și umorul negru, dar și satira, care este foarte greu de făcut.

În ce circumstanțe te-a salvat umorul?

De multe ori, de multe ori m-am salvat din momente de bullying în care m-am regăsit – nici nu știam că se numea așa, dar eu eram ochelarist, blond, clar eram expus în fața golanilor! Am și o povestire scrisă numită ”N-ai tu puterea să mă ierți”, pe care o voi posta curând pe YouTube, despre cum am scăpat dintr-o situație complicată cu o replică care m-a ajutat să nu mai fiu sechestrat într-un bar de un grup de bărbați care fuseseră și în închisoare. Și cum am ajuns să stau cu ei la masă și să nu mă confrunt cu vreo problemă. Foarte pe scurt, îmi amintesc că unul dintre ei îmi ținea un briceag la gât, iar eu, în loc să fiu defensiv, mi-am schimbat atitudinea, am ales să mă întorc către el și să-i spun: ”Bă, știi ce n-am eu și ai tu?… Școala vieții””. Și atunci, deși era împotriva mea, el a reacționat pozitiv. Și am scăpat!

Ce revelații ai avut despre tine si despre cei din jur in lunga perioada de carantina pe care am traversat-o cu totii?

Poate e mult spus revelație, dar m-a bucurat că am simțit multă solidaritate autentică, era ca o ceață care plutea în aer. Se confirmă că în situațiile grele se văd caracterele sau… lipsa lor. În această pandemie am început să scriu, să repet și să regizez seria Dorin Zidaru (găsiți video pe Facebook și YouTube), cu un personaj autohton. Am simțit foarte concret că oamenii aveau nevoie de umor atunci când îmi spuneau că își încep zilele cu o cafea și cu Dorin Zidaru. Și mi-a reconfirmat cât de valoros este pentru oameni să le ofer așa ceva și cât de norocos sunt că am un astfel de talent. Îmi amintesc, când eram la New York, și Nina Cassian mi-a spus: ”Tinere, ai talent, dar cel mai pare păcat este talentul irosit!”. Nu am uitat niciodată această replică și mă ghidez după ea, să nu uit niciodată să-mi cultiv talentul și să lucrez mereu la el.

A fost aceasta cea mai lungă perioadă în care nu ai jucat, nu ai interpretat?

Cred că da. În meseria noastră există pauza de vară, atunci când nu ai spectacole la teatru și poți filma în provincie sau poți juca în grădinile de vară. Dar am profitat de acest timp: am scris câteva texte, am pregătit episodul pilot pentru Videochat, am început să învăț puțin montaj, mi-am creat o pagină de YouTube. Am făcut destule lucruri și-n această perioadă.

Cum rezistă un actor fără scena și fără lumina reflectoarelor?

Eu am rezistat binișor, dar eu sunt atipic. Sunt colegi care ar urca și mâine pe scenă. Eu îmi doresc să joc, dar atunci când voi simți că totul e bine și în siguranță. Mi-e dor să mi văd colegii, să simt schimbul de energie dintre public și actori, fiecare spectacol e un eveniment din viața ta, dar nu vreau cu din tot dinadinsul să urc pe scenă cât timp nu e totul sigur atât pentru public, cât și pentru noi.

Un lucru inutil cu care ai rămas după carantină care ar fi?

E și puțin amuzant, dar atunci când îmi pun masca, parcă îmi încetinesc respirația. Cred că am rămas cu ideea că trebuie să inhalez mai încet pentru a nu lua această boală.

Dacă ar fi să-ți descrii colegii de serial – pe fiecare în câte trei cuvinte- ce ai spune despre Diana Roman și despre Andi Vasluianu? 

Diana – surprinzătoare, profesionistă și adorabilă.

Iar Andi – jovial, discret, de încredere.

Dacă ai fi un simplu spectator al serialului ”Videochat”, l-ai recomanda cunoscuților deoarece…

E amuzant, dar e și isteț. Pare deocheat, dar e inteligent. 

O lecție de viață învățată din serial…

E bine să nu ascunzi lucrurile sub preș.

Nu-ți place să ți se spună…

„Haide, fă tu o glumă, cum faci tu… așa!” Cred că se vede pe fața mea că nu-mi convine acest lucru.

Fără ce nu poate trăi Marius Florea Vizante?

Zâmbet, familie, prieteni și săpun.

Foto: PRO TV