Ce ne puteți spune despre rolul dv din filmul ”Rondul de noapte”, al lui Iosif Demian, și cum ați privi acest film dacă ați fi doar un spectator?

Iosif Demian este un regizor pe care l-am apreciat foarte mult după ce am văzut „O lacrimă de fată” și „Baloane de curcubeu”.

L-am cunoscut abia în urmă cu 10 ani la un festival de film. Acum patru ani ne-am revăzut la Cluj-Napoca la TIFF și mi-a spus că scrie un rol pentru mine. Flora este un personaj cu totul special, care m-a provocat să folosesc noi mijloace actoricești și care îi v-a surprinde pe toți cei care m-au văzut în tot ce am făcut până acum. Vopsită pe față, cu o perucă voluminoasă pe cap și cu un costum de clovn, așa arată personajul meu. Replici puține, dar foarte multe stări ce trebuiau exprimate prin privire. Un personaj care m-a scos din tiparele în care am fost încadrată încă de la debut. Ca să nu mai vorbesc de timpul de pregătire. Numai machiajul dura două ore și jumătate.

manuela harabor rondul de noapte

Ce v-a intrigat cel mai mult la această producție, pe măsură ce ați filmat pentru ea?

În ”Rondul de noapte” nu există un fir epic. E o succesiune de povești care, aparent, nu au legătură una cu cealaltă. Abia în scenele finale din teatru începi să pui totul cap la cap. M-a intrigat într-un fel acest tip de limbaj cinematografic, extrem de modern, nemaiîntâlnit într-un film românesc și m-a atras în aceeași măsură substratul spiritual al filmului. Ce faci când nu mai ai nimic din ce te-ai obișnuit să ai? Ce mai ai atunci când nu mai ai nimic?

„Într-un film oscilând între tonalități de dramă, de horror sau comedie serioasă, am menținut intenționat totul ambiguu”, spune regizorul Iosif Demian despre producția sa. Nu seamană acest lucru cu crâmpeie din viață?

Evident că da. Viața e plină de surprize, nu știi niciodată ce îți aduce clipa următoare. Dar aici stă și frumusețea ei. Nu poți să îți programezi viața decât în linii foarte mari, care oricum nu îți aduc niciun fel de certitudini. Cu atât mai mult când te confrunți cu situații limită, care sunt inevitabile pe parcursul vieții, indiferent de ce natură ar fi. Poți pierde orice în viață, orice se poate înlocui, doar sufletul nu.

 Apropo de necunoscutul din film, în care sunt aruncați protagoniștii, v-a speriat vreodata necunoscutul? Cum îl abordați?

Niciodată. Viața este cel mai mare dar dat de Dumnezeu, iar încercările, respectiv acel „necunoscut” de care vorbiți ne sunt date pentru a evolua, pentru a crește, pentru a ne desavârși. Noi traducem „necunoscut” tot ce ni se întâmplă în viață, dar pentru Dumnezeu nimic nu este necunoscut. Când ne-a creat, ne-a creat întregul parcurs, cu amendamentul liberei alegeri. Este important cum abordăm „necunoscutul” și în ce direcție alegem să mergem. Dar dacă conștientizăm că suntem creația lui Dumnezeu și avem deplină încredere că tot ce ni se întâmplă este spre binele nostru, atunci, cu credință deplină, vom știi să depășim orice încercare, oricât de grea și fără de ieșire ni s-ar părea că e.

Manuela Harabor

 Ce fragmente din filmele în care ați jucat ați fi vrut să trăiți și în viața reală?

Niciodată nu m-am gândit la așa ceva. Nu am amestecat borcanele niciodată. În fiecare personaj am adus ceva din trăirile mele, din observațiile mele, din experiența mea. Un personaj care a avut o viață atâta timp cât am lucrat, atâta timp cât i-am permis. Dar care a avut și un punct terminus.

Când se termină filmul și se lasă cortina, cum arată filmul vieții Manuelei Hărăbor, zi de zi? Care sunt accentele de dragoste, de dramă, de comedie, dacă e cazul?

Îmi iubesc viața așa cum e, cu toate provocările și încercările ei. Pe care le-am acceptat fără să mă revolt. Pentru că știu că toate sunt de la Dumnezeu și că mi-au fost date pentru a mă desavârși. Am parte de toate, și dramă, și comedie, și dragoste. În tot ce trăiesc caut să descopăr un sens care să mă determine să merg mai departe. Și să descopăr bucuria fiecărei clipe.

Care e cea mai importantă decizie pe care ați luat-o în ultimul timp în ceea ce vă privește? În ce context?

Să nu mai plec urechea la știrile oficiale. De aici sau de oriunde. Să mă încred numai în Dumnezeu și doar Lui să îi cer ajutor. Contextul este evident, e ceea ce trăim în ultimii doi ani. Decizia de a nu mă lăsa guvernată de frică, atât de uzată de oficialități. Decizia de a-mi păstra discernământul. Decizia de a fi liberă în gândire, indiferent de cum sunt catalogată. De a fi conectată cu Hristos prin rugăciune. În fiecare clipă a vieții mele.

Care este măsura succesului pentru dv. și cum cântăriți provocările care apar în viața dv.? În domeniul profesional, personal…?

Dacă succesul nu e folosit în slujba semenilor devine o simplă vanitate, o slavă deșartă. Noi, actorii, suntem niște repere vizibile, e important să conștientizăm că avem o mare responsabilitate în fața oamenilor. Prin ceea ce rostim, prin ceea ce facem, putem netezi calea spre Cer a celor care ne urmăresc, sau din contră, putem să îi împingem spre întuneric. În ceea ce mă privește, nu pot vorbi de succes, poate doar de o anume vizibilitate, și nici asta prea mare. O iau ca pe un dar de la Dumnezeu, pe care trebuie să îl înmulțesc.

În psalmul 50 un verset sună așa: „Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.”

În care dintre calitățile dv. aveți cea mai mare încredere?

Calitățile sunt daruri de la Dumnezeu și eu am încredere în Creator.

NU POT TRĂI FĂRĂ

Nu aș putea trăi fără mila și dragostea lui Dumnezeu. Toate celelalte sunt trecătoare.

Foto: PR