Lia, tu și cu Maria Buză sunteți prietene de-o viață. Ce face o prietenie să dureze atât?

Pãi, întrebarea conţine şi rãspunsul. Prietenia care nu ţine, înseamnã cã nu e prietenie, este doar o însoţire oportunã pentru o perioadã. Trece oportunul, trece şi aşa zisã prietenie. Prietenia dintre mine şi Maria e deja ca o valizã uriaşã în care am strâns de toate: lacrimi, hãhãialã, nebunii, tragedii, succes şi eşec, de toate. Dacã valiza se rupe, rãmânem cu toate astea în drum. E greu sã te desparţi de cineva care ţi-a devenit un fel de tu însuţi.

 

Care a fost motivul pentru care v-ați certat ultima dată?

Păi, din ce mi-amintesc eu, a fost pe la ”Asia Express”, dar e greu sã povestesc fãrã sã stric surpriza telespectatorilor, aşa cã o sã zic pas la întrebarea asta. Ne mai certãm pe la teatru câteodatã, la spectacolele scrise şi regizate de mine în care joacã şi Maria. Eu sunt mai degrabã dictatoare la repetiţii şi o cam terorizez cu exactitatea, Maria fiind o actriţã așa de creativã, încât sã îi ceri sã meargã pe drumul stabilit e de-a dreptul o pedeapsã. Dar ne împãcãm repede, e doar febra lucrului din repetiţii.

lia bugnar asia express

Credeți că pentru femei e mai greu să păstreze o prietenie intactă, față de bărbați?

Nu cred deloc în toatã împãrţeala asta gen uşa la toaletele publice cu rochie
sau cu joben. Suntem oameni toţi şi atât calitãţile, cât şi defectele sunt împãrţite fãrã discriminare. Şi, în amalgamul ãsta de rele şi bune, prietenia e cea mai frumoasã descoperire a omului şi înseamnã în evoluția lui la fel de mult cum a însemnat focul. Prietenia e, dupã mine, mai importantã decât iubirea, pentru cã iubirea, oricum ai da-o, tot are legaturã cu perpetuarea speciei. Pe când prietenia e ca arta, n-are scop, doar existã pentru bucuria omului.

 

A fost ”Asia Express” un test pentru prietenia voastră?

Da. A fost. Şi l-am trecut cu bine.

 

Cine pe cine a încurajat?

Una pe alta. Fiecare am avut momente de descurajare şi a fost nevoie de un umãr de ajutor la un moment dat. Eu una m-am sprijinit mult pe Maria acolo, n-aş fi putut sã trãiesc cu nimeni altcineva întâmplarea asta aşa cum am fãcut-o cu ea.

 

A vrut vreuna dintre voi să renunțe în timpul competiției?

Despre renunţare n-a fost vorba nicio secundã. A fost mai degrabã teama cã ”Asia Express” e o pãlãrie prea mare pentru capul nostru. Din fericire, stãrile de nesiguranţã ne bântuiau pe rând, nu simultan, aşa cã am scos-o la capãt destul de demn, zic eu.

 

Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l depășești în această emisiune-maraton?

Pentru mine, faptul cã eram pusã în situaţia de a cere fãrã sã pot oferi nimic în schimb. Mi se pãrea cã folosim oamenii într-un mod nepermis. Acasã, dacã datorez cuiva 50 de lei, n-am linişte pânã nu ştiu cã i-am dat înapoi. Acolo cereai şi cereai, şi cereai şi n-aveai ce sã dai înapoi. De-asta am încercat tot timpul sã ne împrietenim şi cu gazdele, şi cu şoferii, sã oferim mãcar la nivel uman ceva, o amintire acolo cât de cât, sã se gândeasca omul cã am fost o întâmplare aparte în viaţa lui, nu doar nişte disperate leftere.

lia bugnar asia express

Două artiste, puse în condiții extreme, au la fel de multă rezistență ca doi soldați, se pare… V-a dat curaj participarea la această emisiune și pentru alte proiecte?

Nu lipsa curajului ne ţine pe noi departe de proiecte, ci banii puţini care se investesc în culturã în ţara noastrã, lipsa spaţiilor de joc si altele de genul ãsta. Dar în mod sigur participarea la ”Asia Express” mi-a deschis un chef nebun sã fac un spectacol cu Maria şi mi-a amintit ceea ce se pare cã uitasem, faptul cã ea e unul dintre cei mai talentaţi oameni pe care-i ştiu. Şi pentru asta, dragã ”Asia Express”, îţi mulţumesc mult.

 

Cu ce ochi vezi Asia acum?

Ştiu sigur cã n-o să merg în viaţa mea acolo sã petrec o vacanţã. N-aş putea sã stau în resorturile alea pricopsite când ştiu care-i nivelul de trai al omului obişnuit, când ştiu cum sunt tratate animalele în ţara aia şi nu neapãrat din rãutate, cât din sãrãcie lucie.

 

E ceva ce tu și cu Maria nu ați avut curaj să vă spuneți una alteia în timpul competiției?

Cam care ar fi probabilitatea sã spun într-un interviu ceva ce n-am avut curaj sã-i spun în intimitate prietenei mele de-o viaţã?

 

Știați că aveți atâta rezistență fizică și psihică înainte de această competiție?

Actoria te cam obligã sã te cunoşti bine, începând din şcoalã. E o facultate care te face subiectul propriei atenţii mai mult decât e sãnãtos, psihiatric vorbind. Deci cam ştiam ce e de capul nostru, mai ales cã avem ceva viaţã în spate şi am trecut mai multe teste decât ne-am fi dorit pânã acum. Totuşi, ce pot sã spun este cã nu eşti niciodatã pregatit pentru o întâmplare ca Asia Express. Nu ştiu dacã m-am surprins eu pe mine, dar Maria sigur m-a lãsat cu gura cãscatã de câteva ori bune în competiţia asta.

lia bugnar asia express

Ce părere aveți acum, după terminarea filmărilor, depre voi înșivă?

Suntem în banii noştri, cum se spune. Nu-ţi mai schimbi pãrerea despre tine
dupã ce ai parcurs mai mult de jumãtate din drumul tãu pe lumea asta. Dar mã bucur cã nu ne-am fãcut ”de baftã”, cã ne-am descurcat decent.

 

Lia, pentru ce ești mândră de Maria și viceversa?

Maria este tot ce nu sunt eu şi aş vrea sã fiu. E foarte hărțuită și un om bun, în profunzimea acestui cuvânt. Lucrurile astea se vãd pe scena, la televizor, în viaţa de zi cu zi şi s-au vãzut în Asia. Deci mã cam mândresc nonstop cu Maria, deşi uneori pare cã exact dimpotrivã, pentru cã am pretenţii de la ea mai mari decât de la mine. Cum am mai spus-o, Dumnezeu a uitat robinetul deschis atunci când a înzestrat-o şi, de câte ori observã şi alţii lucrul ãsta, nu-mi mai încap în piele de mândrã.

 

Fără ce nu poate trăi Lia Bugnar?

Dupã ce te întorci din Asia, lista lucrurilor “fãrã de care nu poţi trãi” se micşoreazã spectaculos. Poţi sã trãieşti cu extraordinar de puţin. Aer şi apã sã ai, cã restul e improvizaţie.

 

Foto: Diana Oros/Antena 1