Flash Monden, e difuzată la Prima TV de luni până vineri, de la 19.30 și duminica, de la aceeași oră.

Cove

Cove, ai făcut o schimbare marcantă în carieră. N-ai schimbat job-ul, dar ai schimbat postul. Cum primești schimbările din viața ta și cât de repede te-ai adaptat la noul loc de muncă?

Cred cu tărie că schimbările sunt necesare în viață, mai ales în cazul profesiilor vocaționale. Și sunt deschis chiar și pentru schimbările care par mai bruște și neprevăzute. Viața e plină de… surprize-surprize și eu le iau ca atare. Pentru mine, schimbările au venit întotdeauna la momentul potrivit și s-au dovedit a fi benefice. Ca și această decizie, de a intra în echipa Prima TV.  Așa cum am mai spus, îmi doream altceva pentru mine și cred că emisiunea Flash! Monden, precum și alte proiecte pe care le avem în plan aici, la PRIMA TV, reprezintă acest nou drum pe care îmi doresc să merg.

cove si diana

Ești tot într-o formulă de doi, acum prezinți alături de Diana Bart Flash Monden. Cât de repede s-a sudat echipa formată de voi doi?

Imediat! De la prima ședință foto. Am găsit aici prieteni mulți. O echipă tânără și frumoasă, cu oameni de nota 10. Lucrez cu Diana deja de două luni și acest cuplu merge brici! Ne-am adaptat tare repede pe formatul emisiunii și fiecare zi de filmare pentru Flash! Monden este o placere. Emisiunea este o combinație demnă de luat în seamă de catre telespectatori, în fiecare seară.

Tu și cu Adela nu erați numai colegi, ci și prieteni. Cât de des vorbiți și ce vă spuneți cel mai des?

Am rămas în relații foarte bune cu toate fostele mele colege și, în măsura în care timpul ne-a permis sau ne va permite, îmi va face o mare plăcere să ne reîntâlnim.

Ce apreciezi cel mai mult la Diana?

Noi avem o istorie împreună: ne-am cunoscut acum șase ani, când Diana mi-a gătit…sarmale. Și, de atunci, am rămas cu acest gând:  “Aici trebuie să mă întorc!” O urmăream pe Diana la tv și ne-am tot întâlnit la evenimente mondene de-a lungul anilor. Diana este o parteneră extraordinară, tonică, frumoasă, talentată și extrem de generoasă. Și un om de echipă.  

E ceva ce n-ai avut curajul s-o întrebi până acum?

Cum reușește să fie atât de tonică și de veselă, zi de zi.

Dacă ai descrie în trei cuvinte scena mondenă de la noi, ai spune că este…

Diversă, activă, interesantă.

Când iei decizii majore în carieră, te sfătuiești cu soția, cu familia, cu prietenii? Sau ești omul introspecției și independent din acest punct de vedere?

Am alături familia în orice situație și în orice decizie. Dar, într-un final, decizia îmi aparține.

Programul de seară e pe placul tău? Cum ți-ai schimbat rutina?

Am, acum, un program ideal. Filmez seara pentru emisiune și asta îmi lasă timp peste zi pentru managementul teatrului Ion Creangă. Și rămâne și mai mult timp de petrecut cu copiii și cu soția, și asta îi face foarte fericiți. Am făcut o emisiune matinală, Vorbește lumea, dar eu sunt mai degrabă o pasăre de noapte, funcționez mult mai bine seara. Am acum mai mult timp pentru a rezolva problemele de peste zi și mă simt tare bine în această postură nouă, de apariție seara la tv.

Televiziunea este viața ta? A fost vreun moment în care ai simțit că nu mai vrei să apari la televizor zilnic?

Nu. Iubesc televiziunea, este o profesie pe care o fac cu mare drag și dăruire și nu m-am gândit că aș vrea să mă retrag.

Nu pot trăi fără…

Cei dragi.

Diana Bart

Diana, care a fost primul gând când ai aflat că vei fi colegă cu Cove la Flash Monden?

”Nu-mi vine să cred!” (râde). Deși îmi doream de mult timp să lucrez cu Cove, chiar nu mă așteptam să se și întâmple în contextul acesta. Dar, încă o dată, mi s-a confirmat faptul că, atunci când lansezi dorința în Univers, mai devreme sau mai târziu, tot se întâmplă. La mine și pe plan profesional au curs toate fix așa cum le-am cerut.

cove si diana

Știu că vă cunoșteați deja, totuși, cum l-ai descoperit acum pe Cove, în calitate de co-prezentator?

Un om de televiziune și un actor desăvârșit, un tip cu mult simț al umorului, tare spontan, are întotdeauna cuvintele la el, iar ăsta este un mare plus, e o provocare. Cove este un coleg alături de care nu ai cum să te plafonezi.

Și tu și Cove sunteți părinți. Schimbați idei, impresii, sfaturi despre cei mici?

Da, deși el e cu băieți, eu cu fete, mai schimbăm idei. Iar poveștile cu cei mici, care sunt delicioase, nu lipsesc din discuțiile noastre.

Cel mai amuzant lucru pe care l-ai auzit recent de la fetițele tale?

Maira: „Mami, mie nu-mi place de tine când îți faci coc în vârful capului, în casă.” ”Te superi dacă îți spun că arăți ca un botic de porcușor?” ”Mie îmi place de tine machiată, cu cercei frumoși și cu părul aranjat.”

 Iar la Amina, orice cuvânt nou mi se pare amuzant, la cum îl spune, la un an și 3 luni. După mama, tata, apa și papa, se chinuie sa ne întrebe “Unde e mamaia…?”, aici mamaia fiind Maira, greu de pronunțat încă pentru ea.

Cum vă completați, tu și Cove, și unde nu cădeți de acord?

Ne completăm perfect, practic nici nu avem nevoie de prompter, ne-am descurcat până acum în orice situație. Și chiar cădem de acord de fiecare dată, n-am avut până acum divergențe.

Nu pot trăi fără…

Familie și idealuri.

Foto: PRIMA TV