Cleopatra, ne bucurăm să te redecoperim pe scena muzicală, acum ca tânără domnișoară, după ce, în urmă cu mai bine de 10 ani, dominai topurile muzicale cu „Ghiță“, când aveai doar câțiva anișori. Ce-ți mai amintești din acea perioadă?

Într-adevăr, a trecut mult timp de atunci… Îmi amintesc momentele în care eram pe scenă și priveam în sală cum mă ascultau mii de oameni. Scena era plina cu jucarii și flori, iar toată lumea voia să facă poze cu mine.

Cum resimțeai atenția imensă care ți se oferea atunci și cum o resimți acum, la 16 ani?

Într-o oarecare măsură, atenția nu a dispărut. Chiar dacă o perioadă nu am fost foarte prezentă, lumea încă mă știe așa cum eram: micuță, în rochița cu buline și cu valiza prin gară. Mă bucură foarte mult că atunci când am lansat „Te las cu inima”, aceeași atenție a revenit!

CLEOPATRA STRATAN

La sfârșitul anilor 2000 erai idolul copiilor, acum te vezi în ipostaza de idol al adolescenților?

Mă bucur că pot inspira adolescenții și că le pot da sfaturi sau că se pot regăsi în ceea ce cânt.

Ai numeroase recorduri la activ, ca fiind unul dintre copiii-artiști cu cel mai mare succes. Vizezi și alte recorduri în cariera ta muzicală?

În materie de recorduri, mă mândresc cu ele, sunt ca o carte de vizită împreună cu celalalte premii.

La ce liceu mergi, ce studiezi, unde locuiești acum, cum arată viața de adolescent în 2019?

Învăț la un liceu din Chișinău, iar prietenii mei mă susțin mereu. Viața mea de adolescentă e foarte „colorată”, îmi petrec fiecare moment din viață cu zâmbetul pe buze, muncind și distrându-mă în același timp.

Colaborezi cu cei mai apreciați compozitori și muzica ta e difuzată peste tot. Cum definești tu succesul?

Pentru mine succesul este un rezultat al muncii, dar pentru a munci trebuie să vrei și să îți placă. De fapt, succesul poate fi o loterie.

În cea mai recentă piesă de-ale tale, „Adio“, refrenul spune „Adio viselor în doi, vreau viitorul înapoi“ – cum arată viitorul Cleopatrei Stratan?

În viitor mă văd departe… Am scopuri mari pe care vreau să le ating.

CLEOPATRA STRATAN

Ce te mai pasionează, în afară de muzică? Ai timp liber, în afară de școală și de muzică?

Sigur că am timp și de alte activități, mereu am avut. Sunt pasionată de make-up, de teatru, de produse handmade.

Care e relația cu părinții tăi? Te îndrumă, te ajută? Care e doza de independență de care te bucuri acum?

Părinții mei sunt „totul“ meu. Mă ajută oricând și oriunde.

Ce-ți dorești tu cel mai mult și mai mult acum?

Dorințele concrete nu se spun, dar, în general, îmi doresc multă fericire și succes. De aici se pornesc toate.

Cu ce artist internațional te-ai vedea cântând pe scenă?

Mi-aș dori să cânt cu Lady Gaga! Este artista mea preferată din străinatate, o admir de mică și o urmaresc în tot ceea ce face!

Ce lucruri îți oferă cea mai mare încredere în tine?

Lucrul ce îmi oferă încredere cel mai mult este chiar încrederea. Dacă știu sau simt că am încredere în mine, siguranța este de partea mea. De asemenea, muzica mă ajută să mă regăsesc foarte mult și să pășesc încrezătoare!

Cum ești tu în ipostaza de soră mai mare a lui Cezar? Îi dai sfaturi, te ascultă?

Cezar este cel care mă amuză, care mă ajută, mă inspiră și îmi oferă ceea ce am nevoie mereu. Este jumatătea a ceea ce sunt eu ca personalitate!

Fără ce nu poate trăi Cleopatra Stratan? 

De obicei, nu mă atașez de lucruri încât să fiu dependentă, dar, ce-i drept, muzica este cea care mă definește. De altfel, nu pot trăi în acest moment fără iubire, afecțiune, fericire, familie, zâmbete și artă și fără cățelușa mea, Jessie!

Foto: Cat Music, arhiva personală