Interviu EXCLUSIV Andreea Marin: ” ”Partenerul meu de viață mi-e sprijin și iubire”

Andreea Marin ne povesștete despre cele mai recente revelații trăite, așternute în cartea lansată recent, ”Nu există nu se poate!”. Ce înseamnă determinarea și neputința pentru una dintre cele mai populare vedete din România, în cele ce urmează.

Andreea, ai lansat recent volumul ”Nu există nu se poate!”, care cuprinde povești inspiraționale ale personalităților cu care ai discutat, dar și gândurile tale proprii. Va exista și un al doilea volum, la un moment dat? 

Asta îmi doresc, pentru ca primul volum, cel proaspat lansat, include povestea mea de viata și cele 41 de istorii și marturii ale invitatilor mei, dar am încă pe atâtea interviuri având la baza crezul meu în viață, „Nu exista nu se poate!”, care nu au întrat în această primă carte, pentru ca ar fi avut peste 800 de pagini și nu era o idee bună. Așa că nu am avut de ales și am lăsat hazardul sa decidă, eu nu am avut căderea sa fac aceasta alegere, toate poveștile sunt extraordinare, cu o putere inspiraționala și motivaționala care face aceasta carte sa merite a sta timp îndelungat pe noptiera cititorului. E genul acela de volum pe care îl citești dintr-o suflare si nu te saturi de el, vrei sa te reîntorci la paginile sale, sa recitești, sa integrezi pildele găsite acolo în povestea ta de viață. E o carte plina de seva, de idei îndrăznețe și bucurie de a trăi frumos și demn, cu speranță, iti da putere, te face sa schimbi lucrurile în bine, deși poate nu aveai acest curaj înainte. Ma bucur ca, la doar câteva zile de la lansarea ei, cartea „Nu exista nu se poate!” a fost comandată pe bookzone.ro și a ajuns deja în cele mai îndepărtate colturi ale lumii, pe diverse continente, nu doar în toate colțurile tarii, dovada ca era nevoie de o astfel de carte în vremurile acestea tulburi pe care le traversăm.

Ce noi întrebări naște această carte pentru cei care o parcurg?

Dacă ei au putut, eu de ce nu aș putea? De ce să nu îndrăznesc, să nu cred în mine, chiar dacă întâlnesc bariere în propria viata? Sunt ele chiar de nedepășit sau totul tine de determinare, voința și creativitatea mea? Astfel de întrebări rămân în mintea cititorului, e o carte care îți răscolește inima și gândurile, te trezește, iti da un imbold de a te autodepăși.

Ce îți revine mereu în minte din parcursul ”Nu există nu se poate!”, cu tot ce conține el: de la discuții, interviuri, întâlniri cu marile personalități și până la așternerea pe hârtie a propriilor tale gânduri și trăiri? Ce emoții continuă să-ți trezească ție această carte?
 
În primul rand, am pierdut numărul nopților nedormite pentru ca aceasta carte, de suflet pentru mine și de maturitate, sa devina realitate, dar au fost nopți în care m-am simțit împlinită așternând cuvinte rupte din inima. Poate de aceea, acum acestea sunt un liant, am cunoscut printre cititori atâția oameni frumoși și buni, care altfel nu ar fi ajuns sa fie parte din viata mea! Apoi, „Nu există nu se poate!” este crezul meu în viață, o moștenire de la tata totodată și sunt vorbele care m-au ajutat să mă reclădesc de câte ori am avut o cumpănă grea. Îmi dau atâta încredere! Apoi să aștern atâtea emoții adunate într-o viață a însemnat un proces profund emoțional, dar și constructiv totodată, ca o piatră de hotar pusă între vechea și noua mea viață. Simt că trăiesc un moment al renașterii. Puține au fost clipele în care să pot afirma deplin că sunt fericită. Acum asta simt. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta binecuvântare, atât cât îmi va fi dat să o pot îmbrățișa!


Care sunt lucrurile cu care te ”hrănești” acum, pe care nu le vezi și nu le știi decât tu, de unde îți iei speranța, dorința și puterea în fiecare zi?

Din dragostea de viață, de oameni, și o mare parte din hrana mea e spirituală sau o iau din natură, e o sursă inepuizabilă pentru mine de energie pozitivă. Copilul meu e o motivație extraordinară de a trăi frumos și demn, partenerul meu de viață mi-e sprijin și iubire, iar oamenii pe care îi întâlnesc datorită muncii mele, care e totodată și pasiune pentru mine, mă îmbogățesc sufletește și e mare lucru să mă simt împlinită muncind.

Cum ai învățat să accepți neputința și s-o transformi în ceva constructiv? 

Uneori nu o accept, mă revolt interior, dar sunt logică, nu reacționez doar din instinct și abordarea mea este una de tipul: Așa stau, asta e situația, cu ce am, cum ies la lumină și cum construiesc mai departe? Pentru mine, nu există prea mult răgaz pentru regrete sau pentru a ma plânge, prefer să clădesc. Direcția de urmat este mereu înainte. Nu-mi plâng de mila, caut mereu calea să ies din labirintul vieții spre lumină.

Ai vrea să auzi mai des din partea oamenilor pe care îi întâlnești că…

Sunt responsabili. În general, lumea se îndreaptă către o direcția a iresponsabilității, din păcate, sau a scuzelor de orice fel. Pentru mine, ele nu motivează ce nu facem pentru că nu ne dăm silința destul. Prefer un om care nu reușește, dar despre care știu că a făcut tot ce i-a stat în putere, în locul celui care îi încurcă și pe alții, pentru că nu se căznește deloc, nu are voința de a face o treabă bună.

Ai fost alături de UNICEF la granița unde soseau refugiați din Ucraina, pentru programul de ajutorare. Ce ai vazut în ochii acelor oameni si cum îi putem ajuta, pe lângă bunurile materiale? 

Am văzut deznădejdea, disperarea, inocența, durerea, lipsa speranței și lacrimi. Am simțit o solidaritate nemaipomenită cu mamele care și au luat într-o zi copiii de mână și au plecat spre… nicăieri, forțate de situație. Fără să aibă vreo vină. Toată lumea lor s-a năruit. Simțeam ca nu mai are nicio semnificație pentru aceste suflete cuvântul viitor, cel puțin în acele momente. Și totuși, ea există. Fiecare om care le-a întins o mână asta simbolizează: speranța lor.

Ce continui să înveți, Andreea? Chiar și acum, după toată experiența acumulată?

Am de învățat până în ultima mea zi pe pământ, negreșit, și nu voi obosi să învăț. Nu sufăr de autosuficiență și sunt curioasă mereu să descopăr lumi noi, așa sunt construită. Viața ne e dăruită spre a fi înzestrată, mereu.


Ce vezi în fiica ta, Violeta, din tine, când aveai vârsta ei?

Îmi seamănă uimitor de mult. E pasiune, e dorința de a depăși limite, sensibilitate și suflet candid. E tare descurcăreata, inteligenta, învață foarte bine și sunt tare mândră de ea.

De care dintre lucrurile specifice generației ei te-ai ”lipit” și tu și îți plac?

Efervescența. Nerăbdarea. Curiozitatea. Ma regăsesc în toate acestea.

Sunt întrebări pe care ți le adresezi ție însăți și la care nu ai încă un răspuns?

Nu. Am făcut pace cu mine. Desigur că nu am răspunsuri la toate în viață, dar nu sunt întrebări care să mă chinuie. Se vor dezvălui la timpul lor. Am răbdare și încredere.


NU POT TRĂI FĂRĂ

Dragostea de viață. Cu tot ce înseamnă ea. Oameni, locuri, amintiri și planuri de viitor.