INTERVIU EXCLUSIV Andreea Marin: ”Nu sunt mai mult decât... un om”

Andreea, când ai spus prima dată Nu există nu se poate?

În copilărie, la vremea aceea încercând să exersez în realitatea mea vorbele tatălui meu, pe care le spunea atât de des, încât au devenit parte din mine. De câte ori mă plângeam că nu-mi iese ceva, că nu pot, că nu găsesc soluție, replica lui era aceasta, „Nu există nu se poate când depinde de tine” și îmi explica faptul că nu am căutat destul în mine, în imaginația mea care e sursa de creativitate, că în viață nu pot abandona căutarea la prima barieră, că aceasta este un test care nu ar trebui decât să mă ambiționeze să caut mai adânc, mai departe. În final, aceste cuvinte au devenit o motivație atât de puternică, încât m-au ajutat să mă ridic de jos și în situații ce păreau fără ieșire și am căpătat încredere – și în mine, și în îndemnul tatălui meu. Avea dreptate, spun asta după o experiență de viață care deja mi-a demonstrat asta de multe ori. De aceea, astăzi caut oameni asemenea, care arată mereu că forța de a schimba lucrurile e în ei și simt la fel, ca nu există nu se poate. Avem nevoie de motivație, de inspirație mai mult ca oricând, trăim o perioadă tulbure care e adesea pe punctul de a ne face să renunțăm, dar tocmai atunci trebuie să ne amintim că… nu există nu se poate!


Cum a fost revenirea la Televiziunea Română? Ce s-a schimbat în această instituție de când ai părăsit-o?

A fost o surpriză nemaipomenită, spun cu toata inimă și cu onestitate, nu mă așteptam la atâta deschidere și dorință de a pune toate resursele posibile la dispoziția acestui proiect, pentru a ieși exact așa cum îl visam. A fost vorba de încredere reciprocă, de oameni buni și creativi din TVR 2, care au închegat o echipă extraordinară cu cei din echipa mea externă, proiectul fiind o coproducție, după un concept realizat de mine cu dorința de a face o emisiune care să mă reprezinte la vârsta maturității. Ce s-a schimbat în TVR nu pot spune, eu văzând acum doar un crâmpei, sunt genul de om care-ți vede de treaba sa și nu are timp de povești despre generalități, dar ce pot să spun este că mi-a fost încurajată creativitatea, mi-a fost sprijinită inițiativa, am fost primită cu brațele deschise. Mă simt… acasă! Și le mulțumesc colegilor mei!

Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat și cu ce te-au inspirat personalitățile pe care le-ai invitat în emisiunea ”Nu există nu se poate” până acum?

În primul rând, cu îndrăzneala lor de a se împotrivi valului, opiniilor ce îi trăgeau înapoi când ei construiau, acelui „nu se poate” într-o țară a scuzelor fără sfârșit. Apoi, cu felul profund de a privi lucrurile, cu capacitatea lor de a citi printre rânduri, de a aștepta momentul potrivit pentru a împlini un vis, cu insistența de a-și sustine ideile. Și nu în cele din urmă, cu bunul lor simț. Sunt valori pe care le prețuiesc și pe care mă bazez în viață, de aceea am și atras astfel de oameni în jurul meu, negreșit.


Care este cea mai de preț calitate a unei femei, în opinia ta?

Nu cred că există doar una. Cred în feminitate păstrată cu devotament într-un secol în care femeile au fost obligate să-și aroge de multe ori responsabilităti greu de dus și de către bărbați. Cred în mintea ageră, în sufletul generos, în răbdare, iubire și loialitate. În bucuria de trăi frumos și demn.


Dintre toate caracteristicile care ți s-au atribuit de-a lungul timpului, care crezi că ți se potrivește cel mai bine?

Sunt o combinație ciudată. Femeie pe de o parte, cu forța de a muta munții pe de altă parte. Romantică și rațională în același timp. Îndrăzneață la nevoie și totuși ascunzând timiditatea adeseori. Cred că publicul meu m-a citit așa cum sunt, cu de toate, cu plusuri și cu minusuri, în fond, nu sunt mai mult decât… un om.


Există și laturi de-ale tale de care nu ești pe deplin mulțumită? Cum ar suna un dialog cu tine însăți, în momente de autoanaliză?

Sunt mereu cinstită, uneori brutal de directă, și cu mine, și cu cei din jur. Nu fac deloc complimente în care nu cred. Sunt ceea ce sunt. Punct. De aceea, îmi place să știu că sunt plăcută de către ceilalți sau, dimpotrivă, nu sunt îmbrățișată, dar totul se întâmplă pentru că eu… asta sunt.


Ce te întreabă fiica ta cel mai des? Tu ce-i spui ei cel mai des?

Ce mă întreabă? O puzderie de întrebări pe zi, dar și tot atâtea lecții de viață pe care mi le oferă, de cele mai multe ori indirect. E momentul adolescenței când copilăria se împletește cu maturitatea. Și e minunat să o văd evoluând. Eu îi spun mereu, mereu cât de mult o iubesc! Și nici ea nu se lasă! (râde)

Cum crezi că te vezi prin ochii Violetei?

Mama cea energică, autoritară, luptătoare, insistentă când crede în ceva, dar și bună, cu un suflet mare pe care ea știe că se poate baza. Așa cred eu că mă vede Violeta mea.


Ai realizat sute de interviuri până acum, cu cele mai diverse și mari personalități. Ce te incită de fiecare dată la persoana din fața ta? Ce descoperi despre tine și despre cel din fața ta cu fiecare întâlnire?

Modestia. Valorile sănătoase care transpar nu doar din fapte, dar și din felul de a pune în cuvinte ceea ce gândești. Iubesc oamenii echilibrați, toleranți, cumpătați, lipsiți de orgolii- care nu fac decât să tragă o persoană inapoi. Cu o atitudine mereu constructivă. Care preferă să caute soluții, în loc să se plângă mereu.


Cum și-a lăsat amprenta asupra ta anul 2020, până acum?

Ce an! Sigur nu o să-l uit prea ușor! În primul rând, el a început aparent calm, pentru ca apoi să ne tragă pe toți înapoi. În sufletul meu s-au petrecut multe, credința mea în Dumnezeu a capătat o altă dimensiune binefăcătoare, iar cele 7 luni în care am lucrat voluntar strict pe tărâm umanitar au fost o lecție de viață uriașă, un mare pas înainte într-o situație în care aveam cu toții impresia că suntem trași înapoi. Am învățat enorm despre viață și despre oameni, am făcut lucruri pe care nu le mai făcusem înainte, Campania Prețuiește Viața, neplanificată, ci născută spontan din nevoia de a ajuta, a adunat atâția oameni în jur ca donatori și voluntari, am depășit un milion de euro adunați ce au însemnat ajutoare pentru aproximativ 40 de spitale ale țării și convoaiele noastre umanitare au ajuns în toate județele țării… Am descoperit oameni frumoși și buni pe care nici nu îi bănuiam… Și apoi, când nici prin minte nu îmi trecea că mai e timp pentru televiziune, a apărut acest semn de … aparent nicăieri… și m-am întors la rădăcini, acasă! Sunt fericită în acest moment.

Dacă ar trebui să dai o definiție a iubirii, așa cum o vezi în prezent, cum ai descrie-o?

Să te oglindești în ochii senini ai unui copil desprins din tine, să simți ecoul tău în inima omului pe care-l iubești, să ai familia alături și pe cei dragi sănătoși, să faci ceea ce te împlinește. Asta e dragostea de viață.


Andreea, de ce te temi cel mai mult?

Păi dacă m-aș gândi la asta, nu aș mai construi nimic. Eu mă gândesc la ce pot face eu să las lumea aceasta puțin mai bună. Temerile… ducă-se pe pustii, cum spunea bunica odinioară, draga de ea! (râde)


NU POT TRĂI FĂRĂ
Fără aer, dragoste și… sănătate. Dar trăiesc, sunt aici și clădesc. Îi mulțumesc lui Dumnezeu!