Interviu EXCLUSIV Andreea Grămoșteanu: ”Nu mă mai gândesc la ceea ce cred alți oameni despre mine”

Andreea, cu ce a fost diferit acest film, #dogpoopgirl, față de celelalte producții în care ai jucat? Ai declarat într-un interviu acordat recent că rolul a venit cu multe provocări…

Fiecare proiect vine cu provocările lui. Nu se poate compara unul cu celălalt. Sunt diferite premise, lucrul cu regizorul este diferit. Sigur că a venit cu multe provocări deoarece este debutul meu în lungmetraj și a fost o situație excepțională ca orice început de drum, de la felul în care s-a filmat la felul în care am colaborat cu ceilalți. Nu aș putea să-l compar cu nimic din ce a venit după. 

Temele acestei comedii negre sunt unele de actualitate – fake-news, bullying, public shaming etc. Cu câte dintre aceste lucruri te-ai confruntat în viața reală și de ce este acest pericol mai mare decât ne-am imagina?

Eu nu m-am confruntat neapărat cu o situație extremă de bullying pentru că nu sunt foarte activă în zona asta. Adică am înțeles foarte bine că mediul online, cel puțin rețelele de socializare, nu este un spațiu foarte bun pentru un dialog de tip argumentativ, ci doar un spațiu în care se varsă emoții ca într-o groapă de gunoi și nu se prea reciclează. Din acest punct de vedere nu pot să spun că am avut parte de acest tip de bullying. Dar cu siguranță cu toții ne-am întâlnit, dacă nu în spațiul virtual, în spațiul real, cel puțin tangențial, cu niște situații care ar putea duce, dacă sunt lăsate să scape din mână, la un boule de neige de bullying.

Care lucruri de la filmări te-au urmărit mult timp după ce acestea s-au încheiat? Ce te urmărește cu fiecare rol pe care îl interpretezi, dacă e cazul?

De obicei când încep și termin un proiect încerc să nu iau după mine în viața de zi cu zi ceea ce se întâmplă în acel proiect. Sigur că nici nu te poți dezlipi cu ușurință ca și cum ai pleca acasă după un spectacol, ca și cum nimic nu ți s-a întâmplat. Dar asta este o discuție pe care am și avut-o la un momentat dat și o am constant cu soțul meu care e actor sau cu prieteni. Ce poate face un actor și care este modalitatea de a se scutura cumva de hainele pe care le poartă în timpul unui proiect? Cred că trebuie început  cu lucrurile simple care îți reamintesc de viața adevărată, de cea reală.

Apropo de tema filmului, ai un spirit justițiar dezvoltat, ești omul care luptă pentru dreptate până în pânzele albe, în viața de zi cu zi?

Eu consider că libertatea ta se încheie în momentul în care ajunge să lezeze libertatea celuilalt. Cred enorm de mult într-un bun simț și apropo de spiritul justițiar: Una este dreptatea prin lege, alta este dreptatea personală care de cele mai multe ori este subiectivă. Așa cum eu pot să spun „asta este dreptatea mea” așa și celălalt poate spune la fel. În ceea ce privește relația cu Andrei nu știu cum s-a creat această chimie. Probabil s-a creat de la lucrul în teartu deoarece noi am lucrat împreună, am jucat împreună și pe undeva avem aceeași căutare a adevărului în ceea ce înseamnă lucrul la un proiect. Semănăm probabil din multe puncte de vedere, de aceea a și fost o relație de lucru ușurată de prejudecăți.

Tu ai căutat acest rol sau el te-a găsit pe tine? Cum s-au legat lucrurile dintre tine și personaj și apoi cu regizorul Andrei Huțuleac? Cum a luat naștere această chimie?

În ceea ce mă privește povestea e foarte simplă: Andrei mi-a trimis un scenariu la un moment dat să mă uit pe el și eventual să-mi aleg ceva ce mi-ar plăcea să joc. Mie mi-a plăcut foarte tare cum era scris scenariul, cu situațiile pe care le crease Andrei și am întrebat din curiozitate cine joacă personajul principal și Andrei mi-a zis „Aș vrea să-l joc tu, măi femeie, că de-aia ți l-am trimis”. După aceasta am avut o discuție foarte serioasă de cum a vrut să abordeze lucrurile. Cam asta a fost, pe scurt, venirea mea în acest proiect.  Eu am plecat la drum cu un sentiment de încredere, în primul rând în Andrei pe care îl cunoșteam de ceva vreme. Sigur, nu în această ipostază dar îl știam în ipostaza de actor de coleg de scenă. Cunoșteam lumea lui Andrei, lumea lui interioară și am plecat cu foarte multă încredere în acest proiect la acest drum.

Ce i-ai spune personajului tau, dacă l-ai întâlni?

Ce i-aș spune Alinei dacă aș întâlni-o!? E foarte greu să dai sfaturi. Adică e ușor să dai sfaturi din afară, dar dinăuntru situația se vede un pic altfel. Indiferent de ce sfat ai da unui om care aparent îți pare familiar, nu cred că îl poți împinge de la spate să ia anumite decizii până când el nu este conștient că trebuie să le ia. Probabil că aș încuraja-o să… dar e foarte dificil să vorbesc… aș încuraja-o să riște și să vadă ce se întâmplă dincolo de risc.

Profesional, cum i se câștigă încrederea artistică Andreei Grămoșteanu? Dar în viața de dincolo de scenă și de platourile de filmare?

Nu știu cum mi se câștigă încrederea. Probabil așa cum eu o câștig altor oameni, în primul rând prin onestitate. Dacă nu e asta la baza unei relații mi se pare o pierdere de vreme. Nu mai am nici timpul și nici energia necesară pentru a-mi îngreuna fața cu diferite măști. Și asta e valabil atât în ceea ce privește activitatea profesională cât și în realitatea vieții mele. Pe asta pun mare preț: pe onestitate! Dacă asta există la baza unei legături între oameni atunci cred că lucurile configurează rapid o relație bună.

Obișnuiești să-ți cântărești propriile reușite, cum îți măsori propriul succes? Care sunt parametrii dupa care te ghidezi tu, cu tine însăți, ca om, ca profesionist?

Nu obișnuiesc să văd lucrurile într-un cântar. Să pun pe taler și să nu judec și să mă judec… nu cred că este treaba mea. Știu că dacă e ceva ce mă interesează profund pe mine și găsesc acest interes, aceste detalii într-un proiect sau în oameni cu siguranță mă voi duce spre acel proiect sau spre acei oameni.

Care sunt lucrurile cărora ai impresia ca nu le acorzi suficient timp și energie, la momentul actual?

Din păcate, datorită acestui ritm infernal de zi cu zi și acestei ipostaze în care mă aflu de ceva timp, adică de mamă, nu mai am suficient timp pentru lectură. Asta îmi jenează propria conștiință. Pentru asta nu mai am suficient de mult timp și pentru asta mi-aș dori să am mai mult timp, dar, uneori, nu se poate.

Care sunt persoanele, lucrurile care îți asigură confortul emoțional indiferent de împrejurare? 

Familia este cea care îmi acordă primul ajutor! Soțul meu, copilul meu, surorile mele… Dar sigur că mâna întinsă imediat este de la mine către mine. Eu însămi ar trebui să mă suport emoțional. Dar, da, familia e cea care mă iubește și mă ajută indiferent de împrejurări. Deci, până la urmă, a fost o alegere, nu!?

 Puțină lume știe despre tine că…

Puțină lume știe despre mine sau, mai bine zis, multă lume uită despre mine, așa cum uită despre ei înșiși, că sunt un om și sunt supus greșelilor ca oricare dintre noi.

Cu ce diferă opinia ta despre tine însăți față de cea exprimată de cei din jurul tau? Cum te vezi tu, cu ochii tăi?

Uneori sunt absolut convinsă că diferența de opinie dintre ceea ce cred eu despre mine și ceea ce cred alții este uriașă. Și poate că e bine așa, poate că e ceva de învățat de aici. Fiecare om are o perspectivă a lui și nu e treaba ta să convingi pe nimeni de nimic, ci doar să-ți ții drumul și credința și să încreci să nu te abați de la ceea ce-ți dorești. Nu mă gândesc… nu mă mai gândesc, de fapt, la ceea ce cred alți oameni despre mine. Nu mai am timp de pierdut cu așa ceva.

NU POT TRĂI FĂRĂ

Fără un soi de credință și așteptare cu entuziasm a zilei de mâine, de bucuria care vine în spatele acestei așteptări.