Adela, a fost mai grea sau mai ușoară decât te așteptai revenirea la ”Vorbește lumea”?

Teama de a reveni a fost mai chinuitoare decat revenirea în sine. Cu vreo două săptămâni înainte de a începe am avut chiar și insomnii de teamă. Nu mai spun chiar de noaptea de dinainte. Dar prima emisie a mers ca „unsă” și am avut sentimentul că cele zece luni de pauză nici nu au existat. Ca peștele în apă, cum s-ar spune.

Ai avut timp să simți lipsa emisiunii cât ai stat acasă cu cei mici?

Da, mai ales în prima lună. Eu am ales să renunț la emisiune la recomandarea medicului, când încă mă simțeam bine. Undeva în capul meu nu înțelegeam de ce? Dacă nu am nicio problemă să stau tolănită pe canapea, în loc să-mi beau cafeaua alături de telespectatori. Asta a durat cam o lună. Apoi, fix când m-am relaxat, am și născut, dar chiar și asa, următoarele luni au fost de vis. Bebelușul era cuminte, dormea și mânca, eu muuult mai relaxată decât la Alexandru, fără sentimentul că stau degeaba, deși cam asta făceam. Alexandru la grădiniță, tati cu treabă prin oraș, eu cu bebe liniștiți acasă urmărind seriale sau citind. Supeeerb! Treaba s-a complicat când Andrei a început să se ridice în picioare și să-și ceară drepturile.

Adela Popescu

 

Cum arată programul tău acum? E mult diferit față de perioada în care aveați doar un copil?

Este, da. Dacă înainte rezolvam problema cu un copil destul de simplu când trebuia să plecăm pe undeva, acum e aproape imposibil să ne mai facem program după grădinița lui Alexandru. Nu mai zic când e unul dintre ei bolnăvior.

 

Ce-ți place cel mai mult când ești pe platoul emisiunii? Care e vibe-ul pe care îl simți doar acolo?

Pentru unii pare greu de crezut, dar noi ne distrăm foarte tare atât în timpul emisiunii, cât și în pauze. ”Vorbește lumea” e o emisiune pozitivă, luminoasă, de la intrarea în platou și până la închiderea ultimului reflector.

 

Tu și Cove faceți o echipă sudată. Ce calitate ai împrumuta de la el dacă ai putea?

Anii de experiență, plăcerea de a vorbi în orice situație și vopseaua de păr (râde).

Adela&Cove

Dar el, ce crezi ca ar lua de la tine?

 

Putința de a mânca foarte mult fără a mă îngrășa pe măsură.

 

De când ești mamă de doi copii, e mult mai greu să…

 

Găsesc timp liber și mult mai ușor să mă bucur de el când îl am.

 

Te-ai gândit vreodată să renunți la televiziune, la viața artistică, pentru a sta acasă cu copiii?

Nu, niciodată. Doar pentru perioade scurte, eventual. Deși am testat asta zece luni și nu a fost atât de rău pe cât mi-as fi imaginat, dimpotrivă. Îmi place să gătesc pentru copii, să fac ordine împreună cu ei etc. Însă mai trebuie să avem și mintea ocupată și antrenată cu altceva.

 

Arăți bine și se vede că te simți bine. În afară de familie, ce-ți mai dictează starea de bine?

Mulțumesc. Un tip de gândire, cred eu. În familia mea se râde mult. Sunt un om ce se mulțumește cu destul de puțin și sunt ușor de mulțumit. Cred că asta îmi dă starea de bine.

 

E ceva ce-ți lipsește acum?

Absoluuut nimic. Nici material, nici sentimental. Îmi doresc poate puțin mai multă hotărâre să mă țin de limitele pe care i le impun lui Alexandru, dar în care nici eu nu cred. Adică de ce sa nu poți mânca pe canapea?

 

Cel mai des adresată întrebare femeilor care au familie și carieră e cum jonglează cu ambele. Pe bărbați nu-i întreabă nimeni acest lucru. Cum vă împărțiți voi, Tu și cu Radu Vâlcan, îndatoririle?

Noi suntem un caz foarte fericit de părinți cu program flexibil. Radu filmează intens o perioadă pentru emisiunea lui, apoi are programul destul de lejer. Eu am a doua parte a zilei liberă, mama mea ne ajută oricând, așa că reușim s-o scoatem la capăt. Cu toate astea, sunt și nopți grele în care copiii sunt nervoși și pur și simplu nu le intri în grații orice ai face. Dar momentele astea trec și rămâne sentimentul de “sens” pe care doi copii ți-l dau din plin.

 

Fără ce nu poate trăi Adela Popescu?

Omul se adaptează la orice, însă nu aș mai avea liniștea și bucuria de a trăi fără toți ai mei.